Miza legii avertizorului de integritate: 3 miliarde de euro pe care Iohannis, Ciolacu și Ciucă îi pot pierde
- Până acum, țara noastră a atras 6,3 miliarde de euro, 3 miliarde un transfer de pre-finanțare, obținut la declanșarea programului, restul fiind obținuți odată cu prima tranșă de finanțare.
- Comisia Europeană: Ion Marcel Boloș, ministrul Proiectelor și Investițiilor Europene, a solicitat o prelungire a termenului de analiză și răspuns cu o lună de zile, până pe 16 martie.
- Doar cinci state membre din 27 au obținut până acum cea de a doua tranșă din fondurile PNRR.
- Surse: Procesul de negociere pentru cea de a doua tranșă nu este blocat, iar discuțiile se desfășoare pe aspecte tehnice.
- Cea mai mare problemă pe care o are România cu tranșa a doua e legată de legea avertizorului de integritate. Comisia Europeană nu va face pași înapoi dacă prevederile legale nu sunt puse în concordanță cu Directiva Europeană.
În data de 16 februarie, opinia publică urma să afle dacă România va primi a doua tranșă din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), dar răspunsul a fost amânat pentru că situația e mult mai complicată.
În urma încheierii negocierilor dintre reprezentanții guvernului și Comisia Europeană, în toamna anului 2021, România urma să primească 30 de miliarde de euro până în 2026, jumătate de sumă fonduri nerambursabile și jumătate, împrumuturi cu dobândă redusă.
Până acum, țara noastră a atras 6,3 miliarde de euro, 3 miliarde un transfer de pre-finanțare, obținut la declanșarea programului, restul fiind obținuți odată cu prima tranșă de finanțare, după ce România a îndeplinit criteriile de etapă.
Cererea de finanțare pentru faza a doua a PNRR a ajuns la Comisia Europeană în data de 16 decembrie 2022. Conform procedurilor, perioada de analizare a acestei cereri durează două luni, pe parcursul căreia, între Guvernul României și Comisie au loc negocieri, consultări, astfel încât criteriile asumate la aprobarea PNRR să fie îndeplinite.
În a doua fază, țara noastră ar urma să primească alte 3 miliarde de euro.
Guvernul cere o prelungire de 30 de zile
„Ion Marcel Boloș, ministrul Proiectelor și Investițiilor Europene, a solicitat o prelungire a acestui termen cu o lună de zile. Deci Comisia are termen până în data de 16 martie pentru a da un răspuns”, a declarat pentru spotmedia.ro Anca Păduraru, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, reprezentanța din România.
Ion Marcel Boloș (PNL), ministrul Proiectelor și Investițiilor Europene, este cel care se ocupă de administrarea PNRR și de relația cu Comisia Europeană – Foto: Eduard Vînătoru/ Mediafax/ Hepta.ro
Doar cinci state membre din 27 au obținut până acum cea de a doua tranșă din fondurile PNRR.
„Trebuie făcută precizarea că niciunul dintre cele cinci state n-au obținut banii în intervalul celor 60 de zile, ci după o perioadă de timp mai mare”, a declarat, în exclusivitate pentru spotmedia.ro, euro-deputatul Siegfried Mureșan.
El a explicat că întârzierile au legătură cu capacitatea redusă de prelucrare și analiză pe care o are la dispoziție Comisia Europeană,