La începutul invaziei din Ucraina armata rusă era prizoniera propriilor fantasme, era prizoniera propagandei, iar această dependență de ideologie a făcut ca multe dintre deciziile luate de comandanți să fie greșite.
S-a întipărit în mentalul colectiv imaginea unei armate de nătângi care nu știu să folosească resursele militare, care habar nu au ce înseamnă logistică, luptă dezlânat, fără coordonare, fără să aibă o strategie serioasă.
O vreme chiar așa a și fost.
Contraofensiva ucraineană din vara și toamna anului trecut a reușit să elibereze cam jumătate din teritoriul ocupat de ruși în 2022. Apoi, ceva s-a schimbat în mentalitatea rusă și comandanții au înțeles că războiul va deveni unul lung, de uzură, iar ei trebuie să folosească cele două mari avantaje tactice pe care le au: artileria și resursa umană.
Bombardarea infrastructurii energetice a Ucrainei nu a dus la înfrângerea acesteia sau la demoralizarea populației, dar a dus în mod cert la scăderea capacității economice a țării invadate de a sprijini armata.
Aici Rusia a câștigat meciul, pentru că eforturile de a repara infrastructura avariată au costat Ucraina, iar resursele astfel cheltuite nu au ajuns la armată.
Rusia are la dispoziție mari cantități de rachete și obuze, iar dronele cumpărate din Iran au completat arsenalul ei. Rusia a cheltuit deja bani ca să fabrice acest tip de armament, dar Ucraina cheltuie acum. Rusia a cheltuit în trecut, Ucraina cheltuie în prezent, deci Rusia are o bilă albă.
Mobilizarea parțială, cea presărată cu anecdote și episoade pipărate tocmai bune de un film cu proști, a adus Rusiei o forță umană impresionantă. Rușii și-au alcătuit trupe din recruți și i-au aruncat în luptă. Nu haotic cum pare, nu peste tot odată, ci progresiv, constant și persuasiv cu scopul de a ține blocată armata ucraineană în zona Bahmut și de a o măcina constant.
Valurile de noi soldați ruși trimiși la moarte în Donbas permit armatei ruse să păstreze în rezervă trupe vechi, bine instruite, cu care să atace dacă se ivește ocazia sau cu care pot să se apere dacă ucrainenii contraatacă.
Folosirea acestor două resurse, cea umană și cea de artilerie, a permis stabilizarea frontului și chiar obținerea de mici succese în Donbas.
Pentru Kremlin este important ca frontul să rămână în actuala configurație, la un an de la invazie. Dacă dinspre Occident se vede anul de război ca unul nefast pentru Rusia, care nu a reușit să-și îndeplinească obiectivele, dinspre Moscova anul este unul de succes pentru că Novarosia este conturată și ocupată. Rușii dețin cam 20% din teritoriul ucrainean, ceea ce este o victorie de etapă.
Inclusiv faptul că armata rusă s-a repezit ca înecata într-o ofensivă masivă înainte ca armamentul greu occidental să ajungă în Ucraina denotă pragmatism.
Scopul ofensivei ruse este de a uza, de a măcina forțele ucrainene, astfel ca ele să nu fie capabile de o ofensivă majoră. Analiștii occidentali sunt în majoritate de acord cu ideea că Ucraina nu va putea lansa o ofensivă majoră decât undeva la începutul sau la mijlocul verii.
