Titlul acestei opinii va poate duce cu gândul la emblematicul film românesc “Profetul, aurul şi ardelenii” realizat în 1978 ca un prim episod din vestita trilogie a Centralei România Film. Evident, nu despre aceasta este vorba. Obiectivul acestui scurt articol este de a explora unele dintre problemele aurului în perioada tranziţiei fostelor ţări socialiste la economia de piaţa începând cu 1990 şi mai ales rolul acestuia în ultimii ani în care întreaga omenire a fost bântuită de cele mai neaşteptate crize. Acestea au început cu pandemia declarată în martie 2020 (dar neterminată), criza geo-politică declanşată la 24 februarie 2022 de agresiunea Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei (cu un sfârşit incert, de asemenea), criza energetică şi consecinţele sale dezastruoase asupra nivelului de trai, Brexit (una dintre marile crize de sorginte europeană, cu un impact negativ mai mare de 4% din PIB-ul Marii Britanii), precum şi cu multe alte crize sanitar-veterinare cu implicaţii majore asupra inflaţiei şi echilibrelor macro-economice. În mod clar, trăim într-o perioadă deosebit de tulbure!
Tranziţia începută în 1990 după căderile (uneori violente) de regimuri în diverse ţări socialiste şi dizolvarea fostei Uniuni Sovietice în 1991 a fost o perioadă pe care în mod eronat unii politicieni (vezi şi cazul României şi a primului program de tranziţie al Guvernului Petre Roman) şi-au dorit-o pe durată limitată de 2-3 ani. În realitate, în cele mai multe ţări, aceasta a fost pe durata a 2-3 decenii sau a unei întregi generaţii. În unele ţări procesul de tranziţie la o economie de piaţă încă nu a fost încheiat. În unele din acele ţări care s-au considerat ”graduate” (vezi cazul Poloniei, Cehiei, Sloveniei, Ungariei şi altele) sau în cazuri diferite cum ar fi cel al Ucrainei, Bulgariei, Macedoniei de Nord, Albaniei, Republicii Moldova (Moldova) etc., situaţia actuală a fost grav afectată de războiul Rusiei în Ucraina şi/sau de interese politice regionale. Cazul acestei din urmă ţări este cu totul aparte şi va necesita o analiza distincta.
În octombrie 2018, într-un articol publicat de prestigioasa revistă Emerging Europe intitulat “Countries in transition should give more priority to gold” am militat pentru un rol sporit al aurului în cadrul rezervelor internaţionale ale ţărilor în tranziţie, bazat pe rolul de activ de rezervă/de refugiu jucat de aur chiar şi după Acordul Smithsonian din august 1971 când aurul a fost “izgonit din cetatea eternă”, ca să folosim expresia plastică a academicianului Costin C. Kiriţescu. De-a lungul istoriei, aurul a fost în permanenţă un mijloc de păstrare a valorii. Credem că acest rol, deşi diminuat şi de multe ori controversat, va fi jucat în continuare. În aceste condiţii, paradigma pe care trebuie să o soluţioneze băncile centrale din ţările în tranziţie sau chiar emergente este legată de întrebarea: cât aur este suficient şi care sunt costurile comparativ cu avantajele menţinerii acestui activ neproductiv în rezervele internaţionale ale statelor respective?
În zbuciumata sa istorie, preţul aurului, folosit in diferite forme ca mijloc de plată de circa 3500 de ani, a fost adesea manipulat în perioada contemporană.
