Unul dintre atributele cele mai puternice ale președintelui este reprezentarea. Dintre toate funcțiile în stat, funcția prezidențială este cea care unește cele două fețe ale reprezentării: reprezentarea pe plan extern și cea pe plan intern, acasă. Doar că acestea două nu sunt de sine-stătătoare și precara exercitare a funcției acasă trece într-o reprezentare slabă în afara țării.
Sunt câteva momente în care Klaus Iohannis a lipsit cu desăvârșire și simulacrul de reprezentare pus în loc a fost chiar mai păgubos:
- Chestiunea revocării Laurei Codruța Kovesi, când Klaus Iohannis s-a retras autarhic și a chemat din concediul de maternitate purtătorul de cuvânt de atunci – astăzi, instituția prezidențială nu are purtător de cuvânt, ceea ce e definitoriu pentru opacitatea comunicării – pentru a face anunțul.
Cu toate că era un moment tensionat social, Klaus Iohannis nu a găsit tonul just și nu i s-a părut că e în fișa postului să se adreseze națiunii, să explice grotescul revocării și să asigure cetățenii că instituția prezidențială rămâne una care îi va reprezenta pe ei.
- Planul Moscovei de destabilizare majoră a Republicii Moldova, anunțat de președinții Volodimir Zelenski și Maia Sandu, un moment definitoriu pentru starea războiului de agresiune dus de Rusia în Ucraina, față de care au recaționat lideri UE și NATO.
La două zile distanță, președintele României, țara care ar trebui să susțină public cel mai mult traseul pro-european al Republicii Moldova, a transmis un mesaj de condamnare a planului Rusiei, în scris. Din nou, nu s-a adresat națiunii, nu a legitimat prin mesaje simbolice publice travaliul Maiei Sandu de a ține țara verticală și de a se opune Moscovei, nu a spus românilor, cu legitimitatea funcției pe care românii i-au încredințat-o, ce a făcut România pentru Republica Moldova și de ce trebuie să rămână cel mai convins aliat al Chișinăului pro-european.
Era important ca președintele României să se adreseze românilor în tot acest an de război, să aibă mesaje publice care, cu legitimitatea funcției, să-i facă pe români să refuze narațiunile false privind Rusia și Ucraina și să obțină sprijinul lor pentru cauza Ucrainei, cauza unei țări independente agresate de Rusia, să acorde interviuri în care să arate importanța României și capacitatea ei de a fi printre liderii regionali.
În loc de asta, și România face mult din ceea ce trebuie pentru Ucraina (și Republica Moldova), în loc să se simtă parte dintr-un stat vertical și puternic, românii se simt mai degrabă abandonați și minimalizați – cei cu acces la educație și care știu să facă selecția informațiilor, resping dezinformările; ceilalți însă, expuși unor narațiuni agresive seară de seară, pe unele posturi de televiziune, vor îngroșa voturile pentru AUR. Primii, foarte mulți dintre ei, vor alege să nu voteze.
Prin comparație, înainte de alegeri, când avea nevoie de voturile românilor pentru PNL, pentru ca mai apoi să-și organizeze partidul pentru sine, Klaus Iohannis a avut câteva adresări publice, discursuri adresate direct națiunii.
