Politica

Data privind rotativa la Guvern s-ar putea schimba / video

Inquam Photos / George Călin

Data privind rotativa la Guvern s-ar putea schimba.

Rotativa guvernamentală stabilită de PNL, PSD și UDMR ar urma să aibă loc pe 25 mai 2023. Cu toate acestea, termenul nu este bătut în cuie. S-ar putea decala până în toamnă.

„Am auzit, din spațiul public, că nu este bătut în cuie termenul de 25 mai 2023”, a spus Laura Vicol, deputat PSD, la DC News și DC News TV.

„Așa am auzit și eu: că s-ar putea muta în octombrie”, a continuat Bogdan Chirieac. Laura Vicol a adăugat: „Poate să fie septembrie-octombrie 2023. Sunt informații vehiculate în spațiul public. Nu sunt discuții pe care să le fi auzit în interiorul partidului”.

„În altă ordine de idei, eu nu sunt de acord cu termenul „rotativă”, de „rotație”. Nu pleacă coaliția de la guvernare și vin acum USR și AUR. Se schimbă doar componența Guvernului. Pe români nu îi interesează cine se află în componența Guvernului, ci ce măsuri se iau pentru țară”, a mai zis Laura Vicol.

VEZI ȘI: Rotativă Guvern. Laura Vicol (PSD): Nu cred că Iohannis vrea să arunce țara în haos / video – https://www.dcnews.ro/laura-vicol-psd-nu-cred-ca-cineva-isi-doreste-sa-arunce-tara-in-haos-nici-macar-presedintele-iohannis-video_904901.html

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi că desemnarea premierului aparţine în mod exclusiv preşedintelui, însă de această decizie depinde dacă stabilitatea asigurată de social-democraţi actului de guvernare va continua sau „România va fi aruncată din nou în haosul de dreapta”.

„Desemnarea premierului aparţine în mod exclusiv preşedintelui, potrivit Constituţiei. Acest lucru l-am spus întotdeauna. Însă, de această decizie depinde dacă stabilitatea asigurată de PSD actului de guvernare va continua şi ne vom atinge obiectivele sociale şi economice sau România va fi aruncată din nou în haosul de dreapta”, a scris Ciolacu, pe Facebook.

El a adăugat că românii şi firmele româneşti aşteaptă soluţii pentru a trece mai uşor peste criză.

„Românii nu cred că ar ierta plimbatul unora cu chibriturile şi sticla de benzină pe lângă guvernare. Nu putem fi pompieri la nesfârşit! E timpul să ne concentrăm doar pe construit politici publice pentru îmbunătăţirea nivelului de trai al românilor! În privinţa discuţiilor din spaţiul public despre anumite companii care nu plătesc taxa de solidaritate, răspunsul Comisiei Europene este cât se poate de clar: Regulamentul a fost transpus corect şi fără nici o modificare! Negociatorul din partea României a fost ministrul Energiei, care pe tot parcursul negocierii Regulamentului nu a cerut niciun punct de vedere Ministerului Finanţelor. Ministerul Finanţelor a pus în aplicare ceea ce a negociat Ministerul Energiei, ba, mai mult, a cerut avizul acestei instituţii pe OUG care implementa taxa de solidaritate”, a mai spus Ciolacu.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că, la momentul în care coaliţia va decide să facă o schimbare de Guvern, în conformitate cu Constituţia va lua decizia care i se va părea cea mai bună pentru România în privinţa desemnării premierului.

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button