Facebook mi-a adus aminte de ceea ce admit că uitasem, ca eveniment și stare. Ceea ce credeam că a fost și am numit „noaptea iluminării” noastre, când centrul Bucureștiului a fost inundat de sute de mii de oameni care doreau, credeam atunci, justiție liberă, și care au aprins Piața Victoriei cu mii de luminițe în numele unor principii, credeam atunci.
După 6 ani suntem cu PSD la conducerea, de facto, a țării, Legile Justiției, de-abia adoptate, periclitează grav independența judecătorului, legislația penală e franjuri, nu prin OUG, ci prin decizii CCR, guvernarea este net mai incompetentă, nivelul de trai net mai scăzut. Nu știu dacă e chiar mai rău, dar în mod cert nu e mai bine.
Dar piețele sunt goale și luminițele stinse. Unde s-a dus energia extraordinară de atunci? Ce s-a întâmplat în acești 6 ani în care am traversat drumul între extreme?
Pe de-o parte, s-a întâmplat politic.
În 2017, deși PSD de-abia câștigase zdrobitor alegerile sau poate tocmai din cauza șocului provocat de harta roșie, exista speranță politică, concentrată în două partide, pe atunci într-o destul de firavă Opoziție: PNL și USR. O speranță cuantificată la primele alegeri după 2017, europarlamentarele din 2019 care le-au propulsat pe amândouă la scoruri istorice.
Ambele au distrus acest capital de speranță. Nu mai reiau istoria, e cunoscută. S-au luptat în interior până la ruptură, s-au pocnit reciproc, niciunul nu a fost mai înțelept, unul a plecat ca un copil îmbufnat și iresponsabil, celălalt a intrat sub cizma PSD, care nu a avut nevoie decât de răbdare și popcorn pentru a se reinstala la putere.
Două partide au devenit între timp patru și băltesc la limita nucleului dur, fără șanse reale de a mai fi altceva decât slugile PSD sau colecții de lozinci.
Dar nu numai de ele erau legate speranțele, ci și de un președinte care, în geacă roșie și îmblânzitor de elefanți, părea cu adevărat un cavaler teuton în luptă cu balaurul. Anii trecuți de atunci l-au dovedit ceea ce, de fapt, și era, un mărunt misecuvinist, bolnav de protocol și cu o inteligență politică sub medie.
Omul a căutat mereu propriul avantaj, cu antipesedismul, mai mult sau mai puțin mimat, din primul mandat și-a securizat realegerea, iar cu pesedismul din al doilea își asigură confortul și vacanțele.
Dar toate aceste elemente politice au fost posibile pentru că societatea românească este încă extrem de infantilă din punct de vedere democratic. De ce?
Cauza de fond este, cred, că avem nevoie de personalizări intense, de stimuli emoționali forte pentru a reacționa, că iubim sau urâm cu patimă, în loc să mai și gândim profund, să analizăm indicii. Nu avem mare aderență la principii și scăpam ușor, împinși de arderea pasiunii, în dubla măsură.
Și aceasta dependență de emoția extremă ne aruncă dintr-o extremă într-alta.
Justiția a primit în acești 6 ani lovituri mai rele decât OUG13.
