Din când în când e bine să reevaluăm strategic anumite abordări. Relaţionarea României cu Uniunea Europeană a fost un subiect evolutiv, iar acum ne bucurăm de statutul de membru al acestei uniuni politice şi economice de 27 de ţări europene.
Optimizarea relaţionării cu UE a fost o temã pe agenda ţării încă înainte de aderarea din 1 ianuarie 2007. Ne amintim că la începutul anilor 2000, în plin proces de negociere, exista în Guvern un Ministru de Externe, un Ministru al Integrării Europene, dar şi un Ministru Delegat, Negociator Şef al României cu Uniunea Europeană.
Nu este necesar să intrăm în istoria ultimelor 20 de ani şi să răscolim amintiri despre Departamentul de Afaceri Europene, despre Secretari de Stat pe Afaceri Europene, despre combinarea unui Minister al Afacerilor Europene cu cel al Fondurilor Europene. Important este să avem o analiză realistă şi să înţelegem cum putem să fim mai eficienţi în această structurã multiculturală a UE. Avem responsabilitatea, şi nu mă refer doar la politicieni, de a continua dezvoltarea economică a ţării pentru a creşte permanent calitatea vieţii românilor.
Normalitatea, structurarea şi predictibilitatea sunt necesare în abordare. E nevoie să ieşim din polarizarea extremă de genul ˝UE este totul˝ sau ˝să ne mai lase în pace UE˝. Uniunea Europeană nu este totul, dar este importantă pentru români. Dacă suntem pragmatici şi vorbim despre fondurile europene, e bine de explicat că bugetul comunitar este aproximativ 1% din bugetele ţărilor membre. Da, aceşti bani sunt importanţi şi trebuie bine absorbiti, dar fondurile naţionale sunt mult mai mari. Europa, prin mecanismele financiare implementate, îţi dã o direcţie de dezvoltare, pune în comun resursele pentru anumite proiecte strategice, este cofinanţarea pe anumite domenii. Se poate ca în viitor să avem un buget UE în adevãratul sens al cuvântului, dar mai este până atunci.
Politicile europene sunt însă mult mai importante şi de aceea e bine să nu le amestecăm cu fondurile europene. Anumite statistici arată, desigur greu de dovedit, că peste 50% din cadrul legislativ românesc este provenit de la Bruxelles. E evident că sistemul competenţelor legislative, stabilite prin tratatul european, crează un ecosistem evolutiv, care e bine să fie înţeles în detaliu.
Aşa cum ştim, România este o republică semi-prezidenţială cu un şef de guvern (primul ministru) şi un şef de stat (preşedintele). Funcţiile executive sunt deţinute atât de guvern, cât şi de preşedinte. Relaţionare cu structura europeană intră atât în prerogativele preşedintelui, cât şi în cele ale premierului. Îmi amintesc că doar după vreo 5 ani de la aderarea România la UE Curtea Constituţionalã a stabilit cine participã din partea României la Consiliul European, dar asta e iar o poveste mai veche.
Acest mozaic euro-românesc dã multe posibilităţi pentru ţara noastră de a identifica cea mai bună soluţie. Avem un context prilejuit de crizele mondiale, care pune Uniunea Europeană la grea încercare. În acelaşi timp, România are obiectivele strategice precum aderarea la spaţiul Schengen, adoptarea monedei unice europene şi sprijinirea aderării Republicii Moldova la UE.
