Actualitate

Exxon a înregistrat cel mai mare profit atât din istoria companiei, cât și față de orice gigant petrolier occidental, în 2022. Tot ei dau în judecată UE pentru a bloca suprataxa pe energie

ExxonMobil a doborât toate recordurile în termeni de profit în cazul unei companii energetice Occidentale, anul trecut.

Grupul petrolier american ExxonMobil a raportat, marţi, un profit net de 55,7 miliarde de dolari pentru anul 2022, un nou record înregistrat atât de gigantul american, cât şi de orice companie petrolieră occidentală, informează AFP.

Profitul anunţat de ExxonMobil depăşeşte precedentul record de 45,2 miliarde de dolari, înregistrat în anul 2008, când cotaţia petrolului a urcat până la 142 de dolari per baril, fiind cu 30% peste preţul mediu de anul trecut. De asemenea, profitul net realizat de ExxonMobil în 2022 este mai mult decât dublu faţă de cel de 23 de miliarde de dolari realizat în 2021.

„Rezultatele noastre au beneficiat în mod clar de o piaţă favorabilă, dar investiţiile contraciclice pe care le-am făcut înainte şi în timpul pandemiei au furnizat energia şi produsele de care oamenii au avut nevoie pe măsură ce economiile au început să îşi revină”, a subliniat directorul general de la ExxonMobil, Darren Woods.

Grupul american a mai dezvăluit, marţi, că în trimestrul patru al anului trecut a primit o lovitură de 1,3 miliarde de dolari de pe urma taxei de solidaritate impusă de Uniunea Europeană. ExxonMobil a decis să dea în judecată UE susţinând că această taxă de solidaritate depăşeşte autoritatea legală a UE.

Rezultatele record anunţate de ExxonMobil prefigurează şi o nouă dispută cu Casa Albă. Vineri, Administraţia Biden a criticat marile companii petroliere pentru că direcţionează profitul spre recompensarea acţionarilor, în loc să le aloce pentru majorarea producţiei.

Analiştii se aşteaptă ca în zilele următoare şi alte mari companii petroliere, precum Shell, BP sau TotalEnergies, să dea publicităţii rezultate solide pentru anul 2022, pe fondul scumpirii carburanţilor.

La finalul lunii trecute, ExxonMobil anunța că dă în judecată Uniunea Europeană în încercarea de a forța blocul să renunțe la noua taxă excepțională pentru companiile petroliere.

Exxon acuza atunci Bruxelles-ul că și-a depășit autoritatea legală, numind măsura „contraproductivă”.

În septembrie, șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat planul ca marile companii de petrol, gaze și cărbune să plătească o „contribuție de criză” pentru profiturile exorbitante din 2022.

A fost anunțat un impozit de 33% pe profiturile din acest an, care au fost cu peste 20% mai mari decât media celor trei ani anteriori.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button