Politica

Chirieac, scurt comentariu după ce partidul cancelarului Karl Nehammer a înregistrat cel mai prost scor din istorie

OVP, partidul cancelarului Karl Nehammer, a pierdut teren în alegerile din Austria Inferioară.

Partidul Popular Austriac (OVP, conservatorii aflaţi la putere) şi-a pierdut majoritatea absolută la alegerile regionale desfăşurate duminică în cel mai mare land din Austria, înregistrând o scădere de circa 10 puncte procentuale, în timp ce Partidul Libertăţii (FPO), de extremă dreapta, a obţinut cel mai bun rezultat al său de până acum.

OVP, marcat de anchete de corupţie, dar şi de crizele globale, a ajuns la 39,9% – cel mai slab rezultat din 1945 – şi şi-a pierdut majoritatea absolută din parlamentul Austriei Inferioare şi probabil şi în guvernul regional.

Bogdan Chirieac a comentat acest rezultat.

„Nu se schimbă nimic pentru România după alegerile din Austria. Mi-e teamă că, așa cum a zis anterior și Mugur Ciuvică, extrema dreaptă este și mai împotriva extinderii Schengen și, în general, este împotriva migrației. Așa se ridică extrema dreaptă: sunt cam anti-europeni și xenofobi”, a zis analistul politic la Antena 3 CNN, în emisiunea Bertei Popescu.

Soluția pentru România în privința Schengen este dialogul

Bogdan Chirieac a mai zis: „Cred că o idee bună este să continuăm dialogul cu Karl Nehammer, chiar dacă ne-a enervat. Este un lucru necesar. Aceasta este politica externă. Vorba aceea… înghiți și o broască dacă este nevoie și este în interesul țării”.

Rezultat final preliminar alegeri Austria Inferioară:

OVP: 39,9%

FPO: 24,2%

SPO: 20,6%

Verzi: 7,6%

Neos: 6,7%

Cifrele arată că lui Karl Nehammer nu i-a adus niciun beneficiu că s-a opus aderării României la Schengen. A pierdut față de momentul veto-ului, în decembrie 2022 avea 42%. 

În luna decembrie, după votul din Consiliul JAI, partidul lui Nehammer, OVP, a crescut doar cu un procent, ajungând la 42%, conform „Lower Austrian News” („NON”). „Dar, OVP ar pierde în continuare majoritatea absolută a mandatelor și ar obține cel mai slab rezultat la alegerile regionale din 1945. Potrivit sondajului realizat de institutul de cercetare a opiniei IFDD („Institute for Demoscopy and Data Analysis”) și Telemark Marketing pentru „NON”, Partidul Popular ar pierde 7,6 puncte procentuale față de alegerile de acum cinci ani”, scria Der Standard în decembrie 2022.

VEZI ȘI: Discursul lui Nehammer după alegerile din Austria inferioară spune multe despre austrieci

Populiștii lui Karl Nehammer au pierdut aproximativ 10 puncte procentuale la algerile de duminică, iar extremiștii din Partidul Libertății i-au devansat pe socialiști, ajungând al doilea partid din landul Austria inferioară. O veste bună și una rea pentru România, a spus jurnalistul Val Vâlcu. Vedeți aici continuarea – https://www.dcnews.ro/discursul-lui-nehammer-dupa-alegerile-din-austria-inferioara-spune-multe-despre-austrieci_903649.html

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button