Un gard la granița UE este o soluție sau doar un moft?
Înainte de a căuta răspuns la întrebarea din titlu, bag de seamă o oarecare îngrijorare pe plaiurile noastre dâmbovițene la auzul știrilor despre liderii austrieci, cum că-i curtează pe cei bulgari, ba invitând un președinte la un concert vienez, ba vizitând frontiera din sudul Bulgariei, ca să caute soluții împreună.
Era de așteptat ca faptul să producă rumoare la București, unde politicienilor noștri li s-a părut că bulgarii sunt mai răsfățați decât noi, că, după eșecul Schengen, austriecii au sărit să le panseze lor rănile, în timp ce noi ni le lingem singuri și nu ne-a dat nimeni nici măcar un plasture.
În opinia mea, însă, nu avem motive să-i invidiem pe frații bulgari, întrucât nu pentru a-i răsfăța pe ei s-a dus cancelarul să cerceteze frontiera de la marginea Europei. Se știe că Austria este în prag de alegeri și ar fi de mare folos politic pentru liderii țării să-și arate mușchii, atunci când ne tratează cu „veto” pe noi și pe bulgari sau când se duc personal la locul pe unde trec migranții, ca să găsească ei, dintr-o privire, soluția pe care n-au găsit-o încă experții în materie.
Iar soluția este un gard de aproape 260 km, în valoare de două miliarde euro, sumă neprevăzută nicăieri. Un mic calcul arată că un kilometru de gard este evaluat la 7.700.000 euro, sumă pe care mă abțin s-o comentez. Totuși, îmi perrmit s-o compar cu costurile unei autostrăzi, evaluate astfel într-un articol de specialitate:
„Un kilometru de autostradă în România costă aproximativ 4,5-5 milioane de euro în zona de câmpie, 7-8 milioane de euro în zona de deal, 25-28 de milioane de euro în zona montană”.
Deduc că un kilometru de gard costă cam cât un kilometru de autostradă, amplasată într-o zonă de deal. Nu spun că-i mult, nici că-i puțin, dar știu sigur că CE nu are bani.
În plus, am îndoieli cu privire la puterea gardurilor de a străjui frontierele. Cel mai faimos gard din lume, Zidul Chinezesc, le-a fost chinezilor de folos mai mult turistic decât militar. Păstrând proporțiile, nici gardurile SUA la frontiera cu Mexicul nu par să-și arate eficiența pe măsura importantelor fonduri investite în ele de administrația Trump.
Ce să mai zic de Zidul Berlinului, dărâmat de berlinezi într-un moment când se dezlănțuiseră asupra lui cu toată ura, furia și repulsia, țintite spre Zid! Aș zice, prin extrapolare, că efectul psihologic al noțiunii de gard nu poate fi decât execrabil, în rândul populației.
Suntem într-un secol când lumea civilizată își dorește rezolvarea diferendumurilor prin negocieri, tratative și prin acceptarea compromisurilor. Poate mai eficientă și incomparabil mai puțin costisitoare decât gardurile ar fi o înțelegere bilaterală turco-bulgară.
Mă întreb retoric: a încercat cineva ceva în această direcție elementară? S-au dus bulgarii la turci ca să discute? S-au dus austriecii? Au încercat o întâlnire istorică pe un teren neutru?
Până nu demult, Turcia era un tampon eficient între Europa și migranții din Orientul Mijlociu.