Avioane după tancuri. Și apoi?
- Pentagonul va livra 31 de Abrams către armata ucraineană. Acestea vor ajunge pe front la începutul lunii martie.
- Germania a anunțat și ea că un număr de 14 Leopard 2 vor fi transferate forțelor de la Kiev cât mai repede posibil.
- Reacția Moscovei s-a situat între nepăsarea trucată și amenințarea sinceră.
- Forțele militare conduse de Vladimir Putin au pierdut, de la începutul conflictului, în jur de 40% din tancurile funcționale aflate în dotarea armatei.
- Joe Biden: Decizia nu e o amenințare la adresa Rusiei. Dacă trupele Kremlinului s-ar fi întors acasă, acolo unde le este locul, războiul s-ar fi încheiat demult.
Președintele SUA a intrat într-o zonă de mari turbulențe cu un an și jumătate înainte de alegeri.
Documentele secrete găsite de avocații săi la locuința personală din Wilmington, statul Delaware, predate Departamentului de Justiție, l-au pus pe picior de egalitate cu fostul președinte în ce privește neglijența în administrarea informațiilor clasificate.
Criza declanșată în interiorul Partidului Democrat din cauza rușinoasei descoperiri e un balon de oxigen pentru Donald Trump, care și-a propus să intre din nou în cursa pentru Casa Albă.
Dacă agenda internă e ocupată de dezbaterea din jurul documentelor secrete, cea internațională are în centru discuția din jurul transferului de tancuri către Ucraina.
Printr-o decizie anunțată în data de 25 ianuarie, de Casa Albă, Joe Biden a cerut Pentagonului să livreze 31 de tancuri Abrams M2 (un batalion ucrainean) către forțele armate conduse de Volodimir Zelenski.
Astfel s-a pus capăt controversei transatlantice, Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, deblocând și el transferul tancurilor Leopard 2 către Ucraina. Șeful executivului de la Berlin a anunțat că va trimite un escadron (14 bucăți) din modelul 2A6.
Cel mai important pas făcut are legătură cu posibilitatea ca și celelalte state NATO să poată trimite tancuri Ucrainei.
Până acum, din anunțurile aliaților, s-au strâns 125, adică 4 batalioane.
Cel mai bun tanc din lume
Volodimir Zelenski le-a transmis aliaților, înainte de întâlnirea de la baza militară Ramstein, din Germania, că pentru a organiza o ofensivă consistentă, la începutul primăverii, are nevoie de 600 de vehicule blindate și 300 de tancuri.
„… am fost complet deschiși și transparenți în ceea ce privește nivelul de complexitate a tancului Abrams. Este, așa cum a spus și președintele, cel mai puternic tanc din lume. Și sunt multe lucruri care îl fac să se afle în această poziție. Am fost foarte sinceri în această privință”, a declarat John Kirby, amiral, coordonatorul comunicării strategice a Consiliului Național al Securității SUA, într-o conferință de presă ținută în data de 25 ianuarie.
„Este nevoie de instruire. Există cerințe sofisticate de întreținere și un complicat lanț de aprovizionare. Tancul folosește un motor cu turbină cu gaz, practic, un motor cu reacție, pentru a obține cei 1.500 de cai putere. Așadar, sunt multe lucruri care trebuie făcute pentru a opera pe front aceste mașinării”,