Politica

Legea minorităților naționale din Ucraina. Titus Corlățean: APCE a adoptat moțiunea pe care am inițiat-o, prin care cer Comisiei de la Veneția să se sesizeze

Sursa foto: Facerbook Titus Corlățean

Titus Corlățean, Reprezentantul PSD în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), a anunțat că a fost adoptată o moțiune pe care a inițiat-o prin care cere Comisiei de la Veneția să se sesizeze pe marginea legii privind minoritățile naționale din Ucraina.

„Joi, 26 ianuarie 2023, Comisia de monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) a adoptat, în unanimitate, moțiunea pe care am inițiat-o, ca membru al Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, prin care Comisia de monitorizare a Adunării solicită oficial Comisiei pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția) să se sesizeze și să adopte un aviz, care să formuleze recomandări pe marginea recent adoptatei legi privind minoritățile naționale din Ucraina.

Actul normativ menționat, care a fost adoptat de Rada Supremă a Ucrainei în decembrie 2022, în lipsa unei consultări prealabile corespunzătoare a reprezentanților mai multor minorități naționale, începând cu etnicii români, ridică o serie de probleme serioase, care riscă să afecteze suplimentar prezervarea identității naționale, culturale, religioase etc. a etnicilor români si a altor minorități naționale din Ucraina.

Am salutat adoptarea, în unanimitate, de către Comisia de monitorizare a APCE, cu avizul favorabil al raportorului privind îndeplinirea obligațiilor și angajamentelor Ucrainei față de Consiliul Europei, Alfred Heer (Elveția, ALDE) și am mulțumit colegilor parlamentari europeni pentru înțelegerea și aprobarea acestei solicitări importante în susținerea menținerii identității naționale a etnicilor români din Ucraina.

E interesant de spus că doi cunoscuți parlamentari din delegația Ungariei au dorit să co-inițieze moțiunea mea și că parlamentarii ucraineni prezenți au fost și ei de acord. Deci, se poate… Voi urmări cu atenție subiectul, prin pârghiile europene la care am acces, pentru ca etnicii români din Ucraina să se bucure în final de respectul și tratamentul corect, la nivelul standardelor de protecție stabilite de Consiliul Europei în domeniul minorităților naționale, așa cum, de altfel, procedează și România cu minoritățile naționale din țară noastră, inclusiv cea ucraineană”, a scris Titus Corlățean pe Facebook.

Vezi și: Ce spun românii din Ucraina despre noua lege a minorităților naționale care le limitează drepturile / video

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Citește articolele cu aceleași etichete:

lege

minoritati

titus corlatean

ucraina

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button