Mircea Geoană, anunț privind o viitoare candidatură în politică: Vreau să clarific motivul real pentru care mă implic / video
Mircea Geoană a vorbit despre interesul său pentru politica din România.
Mircea Geoană, secretarul general adjunct al Alianței Nord-Atlantice, a clarificat zvonurile din societate potrivit cărora acțiunile sale din ultimele luni vin în pregătirea unei candidaturi în România în anul 2024:
„La un recent discurs la ASE, am descris pe larg nevoia unui salt istoric de dezvoltare pentru țara noastră, de primenire a proiectului național. Am propus atunci cinci obiective naționale, care să fie negociate și asumate de toți actorii relevanți din societate, dincolo de ciclurile electorale și de liderii politici ai momentului.
Pentru că unii comentatori l-au citit în cheie electorală, vreau să clarific motivul real pentru care sunt pasionat, mă implic și comunic pe aceste teme legate de prezentul și viitorul națiunii noastre. Interesul meu pentru politica românească este foarte redus.
A vorbi, însă, despre marile subiecte ce-i preocupă pe români, fie politice, economice sau sociale, nu are nimic de-a face cu pregătirea vreunei presupuse candidaturi. Așa cum văd eu lucrurile, obligația unui lider este de a da țării sale toată experiența, devotamentul și dragostea de care este capabil și voi continua să fac acest lucru indiferent de poziția pe care o ocup“, a spus Mircea Geoană.
CITEȘTE ȘI – Chirieac: E cel mai bun discurs social-democrat! Dacă nu va candida, ideile ar trebui îmbrățișate de viitorul președinte
Mircea Geoană a susținut la cea de-a 13-a ediţie a Conferinţei Internaţionale „Viitorul Europei”, organizată de Facultatea de Relații Economice Internaționale a Academiei de Studii Economice din București, un discurs care a avut în miezul său ceea ce secretarul general adjunct al NATO a numit „Paradoxul Românesc”.
„Din punct de vedere al ciclului economic, România parcurge cea mai bună perioadă din întreaga noastră istorie. Avem azi un PIB mai mare de patru ori decât in 1989. Şi, totuși, asistăm la un cataclism demografic, cu o populație la nivelul anilor ’60. Pe o suprafață cât a Marii Britanii, vom ajunge să fim ţara cu cea mai mică densitate a populației din Europa“, spunea, în octombrie 2022, Mircea Geoană.
CITEȘTE ȘI – De ce Al. I. Cuza e comparat cu Abraham Lincoln. Geoană: A fost arhitectul primului mare salt istoric al României moderne
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News