După un eșec spre care s-au îndreptat ca bolidul spre zid, liderii de la București, în frunte cu dl Iohannis, dau semne că încep să înțeleagă câte ceva despre abordarea corectă în chestiunea Schengen. În primul rând, că nimeni nu te poate ajuta dacă nu te ajuți pe tine însuți.
Dacă dăm filmul înapoi, pe scurt, vom vedea că la începutul anului trecut tema Schengen nu era pe agendă în România mai mult decât la nivel de deziderat cam în rând cu aderarea la euro.
Ultimul puseu de mobilizare, tot proastă, pe tema aceasta fusese cu mai bine 10 ani în urmă. De atunci, subiectul intrase cumva în conservare.
L-a reaprins cancelarul german Scholz, când, la finalul lui august, a declarat: „Croația, România și Bulgaria îndeplinesc toate condițiile pentru a deveni și membre cu drepturi depline ale spațiului Schengen. Voi depune eforturi pentru ca acestea să devină membre cu drepturi depline.”
Cum și președintele Macron se arătase favorabil aderării, puterea de la București, mai ales partea ei liberală, al cărei electorat e mai interesat de temă, a crezut că a găsit o liană de care să se agațe ca să treacă peste criza internă.
În mod evident, ideea a fost „lasă că ne bagă Germania și Franța în Schengen!”. Nimeni nu a făcut o analiza de risc în funcție de alegeri și alte evenimente interne în statele UE. Nimeni nu a urmărit mișcări politice, cum a fost cea a lui Nehammer cu Orban și Vucic.
Până când Viena a înfipt cuțitul în masă și s-a poziționat ferm, la București era veselie mare.
Dar nu era vorba doar despre Austria. Și dacă ea se dădea cumva pe brazdă, rămânea Olanda, care acceptă România, dar nu și Bulgaria, ceea ce echivala cu respingerea ambelor, cât timp cele două țări au tratat comun și nu pot fi separate.
Față în față cu acest al doilea obstacol, România a început să sugereze tot mai apăsat că este dispusă să se separe de Bulgaria, să intre singură, ceea ce era nefezabil pe termen scurt, riscant juridic și nici măcar nu fusese pregătit în vreun fel. În plus, a enervat desigur Sofia.
Cu nimic pregătit, reprezentați de Bode, au forțat discutarea subiectului în Consiliul JAI și au umflat la maximum așteptarea, până la nivel de isterie națională, deși șansele erau, în mod real, zero.
Iar isteria așteptării a generat isteria dezamăgirii, cu boicotul acela autovătămator stimulat tot de PNL, disperat să alunge stampila eșecului.
Abia acum pare că ne așezăm pe linia corectă. Reluarea discuțiilor cu Austria, care în curând va termina cu alegerile din Austria Inferioară, chiar dacă discuția e doar cu președintele austriac, fără putere politică reală. Trimiterea înapoi la Viena a ambasadorului Hurezeanu, retras la țâfnă după JAI, și coordonarea președinților român și bulgar.
Suedia este un broker onest la președinția UE și s-a arătat dispusă să pună tema pe agenda JAI imediat ce o înțelegere e clară.
