Comentarii

Opinie Dragoş Damian, CEO Terapia: Politici economice de tip “whac-a-mole”. Nu forţaţi nota. Urmează doi ani buni

Exprimare impecabila si memorabila a Universitatii Harvard: Romania are o “economie complexa si sofisticata”. Apogeul corectitudinii politice. Sau un alt fel de a spune: Romania, vad ceva la tine, inca nu stiu ce este.

Ar fi cu totul alta poveste daca S&P ne-ar da pentru 2023 un A- in baza a ce spune Universitatea Harvard, altminteri analiza ne aduce aminte de evaluarile Rotten Tomatoes, un film interesant dar fara succes de casa.

Si totusi, Romania va merge bine in urmatorii ani, va creste prin efect de baza si datorita subindustrializarii, asta daca politicienii nu se macelaresc la alegerile din 2024. Un ajutor de stat aici, o amnistie fiscala acolo, o facilitate fiscala pentru reprezentantii sectoarelor economice care se vaicaresc mai tare la televizor, niste pomeni care genereaza inflatie insa asta inseamna si crestere economica, un PNRR care trebuie schimbat ca nu se duc banii unde “trebuie”, etc.

Nu ne lansam in super-strategii, rezolvam punctual crizele acolo unde apar. “Whac-a-mole”, jocul de copii in care dintr-un dulap la nivelul taliei iese un cap, jucatorul castigand puncte daca il forteaza la loc lovindu-l cu un ciocan.

Romania a avut cea mai buna guvernare de trecere prin criza, nu a facut nimic in afara de a corecta derapajele. Si iata ca a functionat, daca ne uitam la cresterea economiei din 2022, din consum de importuri, export de servicii si inflatie. Imaginati-va ca eram o tara cu o industrie de prelucrare puternica si aveam o moneda locala puternica si eram pe ruta super-lanturilor de aprovizionare. Pateam ce patesc acum tarile industrializate din Europa de Est precum Ungaria si Polonia. Sau imaginati-va ca intram in Schengen, ne plecau si putinii muncitori asiatici care lucreaza la noi.

Pana si vremea a tinut cu noi.

Urmatorii 2 ani vor fi foarte buni, pentru ca incep proiectele din PNRR care este in mare masura un festival al imobiliarelor in infrastructura, educatie si sanatate, adica singurul domeniu unde ne pricepem foarte bine si unde s-a construit un esafodaj foarte solid de politicieni, autoritati locale si alti lideri publici care au grija ca lucrurile sa mearga struna. S-a si aprobat inca o transa de 100 mii de muncitori straini pentru 2023, dupa ce o transa similara a intrat in tara in 2022.

Asadar, urmeaza doi ani buni pentru Romania, chiar cu razboiul la granita sau tocmai de aceea, daca guvernarea nu forteaza nota si mentine politicile economice tip “whac-a-mole”. Nu mai fiti ingrijorati de datorii si de deficitul de balanta comerciala, Grecia s-a scos din criza cu un bail-out de 500 de miliarde Euro si are aproape zero industrie de prelucrare.

O recomandare pentru Ministrii Adrian Caciu si Florin Spataru: opriti ajutoarele de stat pentru industria de prelucrare. La deficitul de resurse umane calificate deschiderea unei fabrici noi inseamna inchiderea uneia existente. Reluati-le dupa ce incep sa produca roade consortiile pentru invatamant dual.

O recomandare respectoasa pentru multimilionarii romani din importuri si imobiliare: finantati cateva start-up-uri din sanatate si IT.

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button