Actualitate

OMV nu vrea să plătească taxa de solidaritate din România. Rareş Bogdan: Inadmisibil. Nu ne putem lăsa călcaţi în picioare la nesfârşit

Inquam Photos / George Călin

Europarlamentarul Rareş Bogdan, prim-vicepreşedinte PNL, reacţionează după ce OMV a anunţat că nu plăteşte taxa de solidaritate din România. 

„Este inadmisibil! Statul român e obligat să reacționeze! Nu ne putem lăsa călcați în picioare la nesfârșit! 33 de ani au fost suficienți! Gata! Ajunge! Nu ne putem lăsa umiliți din nou, suntem sătui sa avem mereu genunchii juliți! 33 de ani de jaf cu complicitatea unor politicieni sunt destui!

Statul român este obligat să verifice urgent și dacă OMV a respectat obligația din contractul de privatizare de a ecologiza 650 de puțuri de extracție a petrolului. Vreau să știu cine a făcut acest lucru și cine a plătit costurile! Asta dacă nu avem un stat slab, impotent, un sat fără câini, care doarme liniștit în timp ce România este sfidată și umilită!”, a scris Rareş Bogdan joi pe Facebook. 

Joi dimineaţă, OMV a anunţat că în Austria plăteşte o taxă de solidaritate în valoare de 150 de milioane de euro, dar anunţă că această taxă nu va fi plătită şi în România. Asta pentru că, spune compania, o formalitate din lege le-ar permite să facă asta. Iniţial, se credea că OMV va fi cea mai dezavantajată companie de această taxă.

„În baza rezultatelor noastre financiare preliminare aferente anului 2022 și a prevederilor acestei ordonanțe de urgență, ne așteptăm că OMV Petrom să nu intre în scopul acestei contribuții de solidaritate pentru anul fiscal 2022, având sub 75% din cifra de afaceri din sectoarele definite: extracția țițeiului, extracția gazelor naturale, extracția huilei și fabricarea produselor obținute din rafinarea petrolului”, subliniază OMV. 

VEZI AICI CE SPUNE MINISTERUL FINANŢELOR DESPRE ACEST LUCRU

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Citește articolele cu aceleași etichete:

omv

pnl

rares bogdan

solidaritate

taxa

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button