Cum să scapi mai repede de ratele la bancă și să plătești mai puțin. Capcana în care pică românii cu credite când aud de plata anticipată: Cât trebuie plătit de fapt
Aproximativ jumătate de milion de români și-au început anul 2023 cu un SMS de la bancă despre majorarea ratelor, în urma creșterii IRCC.
IRCC-ul a ajuns la 5,71% din ianuarie 2023 iar previziunile economiștilor vorbesc despre un IRCC care va ajunge peste 6%. Ratele, la început de an, au crescut cu câte sute de lei. Dacă în 2022, ROBOR a crescut serios de la 3%, la începutul anului, la 8% la sfârșitul lui, anul acesta pare a fi dedicat IRCC-ului, care urmează drumul ROBOR. Dacă în T3 din 2021, IRCC era de 1,17%, în T3 din 2022 a ajuns la 5,71%, iar asta majorează decisiv ratele românilor, fiind clienți ai băncilor care s-au împrumutat inclusiv când IRCC era la 1,08%.
„Vă informăm că din februarie rata creditului ipotecar la care sunteţi titular va fi 3.000 de lei, ca urmare a modificării IRCC. Vă mulţumim” – așa arată un SMS transmis de bancă. La un împrumut de 410.000 de lei, luat pe 30 de ani, rata a crescut cu peste 1.100 de lei într-un an, conform Observator. Mai e ceva de făcut? Consultantul financiar Adrian Asoltanie prevede un ”an cu multe provocări, în continuare”, în timp ce analistul financiar Andreea Nica anunță un IRCC ce va sări de 6%: ”Știm deja care va fi nivelul IRCC din aprilie. Va fi la şase la sută. Deci IRCC va continua să crească”.
Capcana ”salvării” IRCC: Curg SMS-urile despre majorarea ratelor la început de an. Cele mai sumbre avertismente devin realitate
Cum se face plata anticipată a ratelor
În continuare, Adrian Asoltanie a explicat ce e de făcut pentru a reduce valoarea creditului către bănci. Persoanele cu credite în lei și rata calculată prin IRCC pot folosi următoarele 3 luni pentru a datora mai puțini bani băncii, prin plata anticipată cu reducerea perioadei de creditare. ”Ideal este să faci plata anticipată a doua zi după scadență. Banca își va trage dobânda de la ziua scadenței până la ziua în care ai făcut plata”.
Cum se face plata anticipată: dacă ai un credit de 250.000 de lei pe 30 de ani, rata este undeva la 1.500 de lei, din care 250 este principalul, restul fiind dobânda. Cei care vor să plătească anticipat nu plătesc 3 rate, ci cei 250 de lei, scăpând mai repede de datorii.
”Câteva capcane în care pică lumea: consideră că trebuie să te duci cu trei rate, trebuie să te duci cu bani mulţi. Nu e adevărat. Ideal este să faci plata anticipată a doua zi după scadenţă. Explicaţia e foarte simplă. Din toate plăţile anticipate, banca întâi îşi va trage dobânda de la ziua scadenţei până la ziua în care ai făcut plata” a explicat Adrian Asoltanie.
Proprietar vs. chiriaș? Iancu Guda, o previziune bună și una rea în imobiliare. ”Banii nu rămân la tine, în orice scenariu”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
anticipata
banca
credite
economie
plata
rate