Semnal de alarmă pentru români. Creşterea TVA la locuinţe, îngheţ pe piaţa imobiliară. Negrescu: Lanţuri economice întregi vor cădea ca un castel de cărţi de joc
Fotografie de la PhotoMIX Company, Pexels
Economistul Adrian Negrescu trage un semnal de alarmă pentru români, după ce Guvernul a decis majorarea mai multor taxe la început de 2023. Potrivit specialistului, toate aceste măsuri vor fi decontate la un moment dat.
„Impozitele au fost crescute, în ciuda promisiunilor, pentru IMM-uri, pentru capitalul românesc. Acest lucru va împinge firmele spre diverse mecanisme de evitare, iar statul nu se va alege cu mulţi bani, spun unii. Alţii spun că firmele vor resimţi un şoc puternic”, a punctat Val Vâlcu.
„E o regulă de aur în economie. Într-o perioadă de instabilitate economică, cum este cea pe care o traversăm în momentul de faţă, nu creşti taxele. Nu a făcut nicio ţară din Europa, dar o facem noi în România, şi o facem la un nivel la care cred că autorităţile nici nu s-au gândit iniţial. Vă dau exemplul cel mai concret, legat de creşterea TVA-ului în zona imobiliară. În 2023, ca să îţi iei un apartament de 600.000 lei, adică undeva la 120.000 de euro, nu foarte mare, vei plăti TVA 19%, faţă de 5% în 2022. Asta va însemna un îngheţ semnificativ pe piaţa imobiliară, cu consecinţe în toate lanţurile economice, de la industria mobilei, la producătorii de electrocasnice, la tot ceea ce ţine de amenajarea unei locuinţe, şi ceea ce ţine de stabilitatea populaţiei.
Noi ar trebui să ne dorim ca românii să vrea să rămână în ţară, să îşi facă familii aici, să aducă copii pe lume, să aibă un cămin în care să investească, pentru că aşa susţinem economia.
Avertisment: Lanţuri economice întregi vor cădea ca un castel din cărţi de joc
Prin astfel de exemple, cum este acest TVA crescut pe zona locuinţelor, da, poate luăm mai mulţi bani, teoretic, dar dacă te uiţi la nivelul întregii economii, vom avea o scădere semnificativă din perspectiva încasărilor bugetare. Oamenii se vor simţi frustraţi. Şi să nu uităm că în 2023, pe lângă această scumpire a TVA, vine şi o scumpire a creditării, pentru că mai cresc IRCC, ROBOR şi vor continua să crească pe măsură ce nu stăvilim inflaţia, iar ratele românilor vor fi din ce în ce mai mari. Plus că şi accesul la creditare al românilor va fi din ce în ce mai greu. Pentru că ratele vor creşte, ca urmare a scumpirii acestor indici.
E doar un exemplu dintr-o gamă largă de creşteri de taxe pe care le vedem intrate în vigoare la 1 ianuarie şi care vor inhiba şi mai mult consumul, principalul motor al economiei.
Să ne uităm şi că masa de la restaurant se scumpeşte, odată cu creşterea TVA-ului. Creşte TVA-ul inclusiv în zona de turism, la băuturi răcoritoare. Se pune o presiune suplimentară pe zona de consum şi toate acestea le vom deconta la un moment dat. În 2023, vom vedea efectele de runda a doua a inflaţiei, şi acelea se vor simţi la companii,