Politica

Tucă: Alina Mungiu Pippidi a avut o idee interesantă de boicot a Austriei. Hai să-i „umilim” așa! video

Marius Tucă a spus că Alina Mungiu Pippidi a avut o idee interesantă de boicot a Austriei.

Când vine vorba de creativitate, imaginația românilor este de neoprit. În acest context, după ce Austria ne-a blocat aderarea la Schengen, Alina Mungiu Pippidi a venit cu o idee interesantă de boicot.

„Alina Mungiu Pippidi avea o idee foarte mișto. Românii sunt foarte creativi la poze, la bancuri. Hai să-i „umilim” pe austrieci și să facem lucruri de genul acesta. Întotdeauna la campanii publicitare, la toate glumele de pe Internet, poporul român a avut idei. La acest capitol, poporul român chiar este absolut excepțional. Hai să facem 1000 poante despre austrieci la care să râdă și ei, chiar dacă pe undeva o să-i doară”, a spus Marius Tucă la DC News și DC News TV în emisiunea „De ce se întâmplă” cu Răzvan Dumitrescu. 

Emisiunea integrală cu Marius Tucă poate fi urmărită aici:

VEZI ȘI: Marius Tucă: Nu vreau să protestez împotriva Austriei. Interesele nu sunt conspiraționiste, sunt mult mai mari / video

Ce spune Klaus Iohannis, președintele României, despre eşecul aderării la Schengen

Klaus Iohannis a declarat, miercuri, cu privire la eşecul aderării la Schengen, că „vinovaţii nu se găsesc în Bucureşti, nici în România”.

„Mi s-a părut puţin ciudată vânătoarea de vinovaţi care s-a declanşat în unele medii. Vinovaţii nu se găsesc în Bucureşti, nici în România. Ştiţi foarte bine de ce nu s-a putut vota, dar noi nu ne lăsăm descurajaţi. Eu în niciun caz nu voi ceda şi nu voi ceda până când România devine membru în Schengen”, a spus Klaus Iohannis.

Președintele României a mai zis că țara noastră nu va ataca vetoul Austriei în dosarul privind aderarea României la Schengen la Curtea Europeană de Justiţie.

„La cald şi la emoţie tot felul de analişti vin cu tot felul de soluţii, dar pot să vă spun că România nu va ataca această chestiune la Curtea Europeană de Justiţie”, a declarat şeful statului, la Bruxelles, înainte de a participa la Summitul Uniunea Europeană – Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN).

„Pur teoretic, chestiunea cu votul olandez are două soluţii: fie Olanda îşi schimbă opţiunea şi spune da, da, şi România, şi Bulgaria, fie se votează separat şi rămâne da pentru România, nu pentru Bulgaria. Personal, cred că intrarea împreună în Schengen este considerabil mai bună, este de preferat faţă de cealaltă variantă. Imaginaţi-vă ce se întâmplă dacă Bulgaria, care nu este chiar o mare forţă europeană, este un bun partener vecin al nostru, rămâne singură în faţa valului migrator care nu a încetat. Nu cred că este o soluţie bună. Soluţia de decuplare ar fi o soluţie de ultimă instanţă, dar pe care eu şi echipa mea nu o căutăm. Noi căutăm varianta să intrăm împreună”, a mai spus Klaus Iohannis.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button