Dincolo de salata de vorbe lipsită de orice element concret a președintelui Iohannis, domnia sa nu a obținut nimic la Consiliul European. Nimic!
Are „senzația” că suntem pe drumul cel bun și este destul de optimist că vom intra în Schengen în 2023, după ce Olanda și Austria nu vor mai avea obiecții. Cine s-ar fi gândit?
Dacă dl Iohannis avea anvergură politică, avea strategie și viziune, nu ieșea din acest Consiliu European cu un calendar de aderare. Dacă le avea, nu mai era nevoie de calendar, eram deja în Schengen precum Croația. Ceea ce a dus la eșecul din JAI nu putea fi recuperat într-o săptămână.
Nu a reușit nici măcar să puna subiectul Schengen pe ordinea de zi oficială. Nehammer a pus planul său pentru migrație. Nu a obținut nici măcar promisiunea premierului suedez că va pune subiectul Schengen pe agenda JAI din martie.
Dacă tot e pe senzații, senzația pe care a lăsat-o dl Iohannis este că a primit bătăi pe umăr, consolări și cam atât.
De ce am ajuns și domnia sa, și noi aici?
În primul rand pentru că dl Iohannis s-a înconjurat numai cu incompetenți docili și comozi. Oamenii cu știință de carte, cu experiență, cu idei și viziune sunt incomozi, ridică probleme, opun rezistență, trebuie să fii la înălțimea lor. Dl Iohannis nu a vrut decât să fie toți la înălțimea competenței domniei sale, să fie lăsat în pace, să-i fie cât mai comod.
Are probabil cea mai slabă garnitură de consilieri prezidențiali din ultimii 33 de ani. Numai mediocri anonimi și cuminți. Premierul este caricatural. Miniștrii cheie, în cazul Schengen de la Interne, Externe, sunt unul un baronaș ceapist cu un fond de cuvinte și idei la nivelul clasei a VI-a, celălalt un birocrat cenușiu și transpirat. Două nulități care bat din călcâie pentru confortul șefului autosuficient.
Tot pe criterii de slugărnicie a numit și conducerea PNL. A distrus partidul, l-a emasculat și l-a împins în picaj.
Opt ani de zile, dl Iohannis nu a vrut decât liniște, confort, protocol, vacanțe. De aceea nu a livrat nimic, absolut nimic. Nu l-a interesat performanța, nu l-a interesat să învețe, a rămas un mediocru provincial, egoist și misecuvinist înconjurat de nulități la toate nivelurile.
Schengen era ultima șansă de a da un conținut turismului domniei sale în Palatul Cotroceni. A ratat-o și în privirea pe care o avea la finalul Consilului European i se citea conștientizarea dezastrului. Cel personal desigur, pentru că țara nu a intrat niciodată în interesul domniei sale.
Și cel mai rău este că în acest moment, România a rămas practic fără președinte dincolo de sensul strict formal. Reperul instituțional s-a dus. Președintele nu mai contează pentru aproape nimeni, e un vid acolo unde ar trebui să fie respectul dacă nu pentru persoană, atunci pentru funcție.
Iar declarația privind boicotul, ignorată sau huiduită, arată că domnia sa nu mai are nicio aderență nici măcar atunci când are dreptate.
