Opinie Daniel Anghel, Partener, Liderul Tax&Legal PwC România: România pierde în continuare o treime din TVA la buget, dar digitalizarea ANAF va avea impact vizibil
România rămâne pe ultimul loc în UE la colectarea TVA, înregistrând din nou cel mai mare deficit de încasare a acestei taxe din suma totală ce ar trebui colectată, estimat la 35,5%, conform raportului publicat recent de Comisia Europeană (CE), care utilizează date pentru anul 2020. CE se aşteaptă ca pentru 2021 diferenţa să scadă până la 33% datorită măsurilor luate de administraţia fiscală românească, începând cu 2020, de a introduce diverse mijloace de raportare digitală, precum implementarea SAF-T şi conectarea caselor de marcat fiscale cu serverele ANAF.
Un punct pozitiv important al raportului este că deficitul total de TVA în UE pentru 2020 a fost estimat în scădere cu circa 30 miliarde euro faţă de estimarea revizuită pentru 2019, coborând la 93 de miliarde de euro. Explicaţia este că în timpul recesiunii a crescut conformarea voluntară la plată parţial ca urmare a măsurilor de sprijin financiar ale guvernelor care au fost condiţionate de plata impozitelor.
Totuşi, este nevoie de mai multe eforturi pentru a îmbunătăţi colectarea TVA şi, din acest motiv, împreună cu raportul privind decalajul de TVA, Comisia Europeană a lansat o serie de propuneri pentru adaptarea sistemului de TVA la era digitală. Noul sistem introduce raportarea digitală în timp real în scopuri de TVA, bazată pe facturarea electronică care va oferi statelor membre informaţii valoroase de care au nevoie pentru a intensifica lupta împotriva fraudei.
CE estimează că facturarea electronică va contribui la reducerea fraudei în materie de TVA cu până la 11 miliarde de euro pe an şi la scăderea costurilor administrative şi de conformitate pentru comercianţii din UE cu peste 4,1 miliarde de euro pe an în următorii zece ani. De asemenea, facturarea electronică asigură convergenţa sistemelor naţionale existente în întreaga UE şi deschide calea pentru statele membre care doresc să instituie sisteme naţionale de raportare digitală pentru comerţul intern în anii următori.
Pornind de la modelul deja existent al „ghişeului unic de TVA” pentru companiile care fac achiziţii online, ar urma ca firmele care vând către consumatori dintr-un alt stat membru să se înregistreze o singură dată în scopuri de TVA pentru întreaga UE şi să îşi îndeplinească obligaţiile în materie de TVA prin intermediul unui singur portal online, într-o singură limbă.
Digitalizarea administraţiei fiscale: Unde se află România
Fişierul standard de control fiscal (SAF-T) a devenit obligatoriu pentru marii contribuabili în 2022 şi va fi aplicat etapizat şi pentru celelalte categorii de contribuabili până în 2024. De asemenea, au fost conectate la serverele ANAF casele de marcat electronice fiscale, putând fi urmărite tranzacţiile în timp real. Tot în acest an, a devenit obligatorie Ro e-Factura pentru operatorii economici în relaţia cu autorităţi contractate de stat, B2G (business to government), precum şi în contractele încheiate în relaţia B2B (business to business), în măsura în care acestea au ca obiect produse cu risc fiscal ridicat. Pentru celelalte contracte de tipul B2B, utilizarea este în prezent opţională. Potrivit Ministerului de Finanţe, în urma discuţiilor cu Comisia Europeană,