Actualitate

Avertisment financiar: Hidroelectrica înregistrează un profit net în cădere liberă

Hidroelectrica a raportat un profit net de 1,587 miliarde de lei în primele șase luni ale anului, în scădere cu 41% față de aceeași perioadă a anului trecut. Declarația vine pe fondul unei producții nete de energie electrică în scădere cu 27% din cauza secetei severe, potrivit Raportului companiei pentru primul semestru, transmis miercuri Bursei de la București.

„Reducerea producției proprii pe fondul secetei severe și creșterea nivelului achizițiilor de energie din piață reprezintă contextul determinant al transformării: de la un model construit aproape exclusiv pe producția hidro proprie, compania evoluează spre un profil de integrator și furnizor, îmbinând producția internă cu volume în creștere achiziționate din piață pentru a susține evoluția livrărilor și poziția competitivă ca furnizor”, se arată în raport, conform Agerpres.

În prima jumătate a anului, producția netă de energie electrică a fost de 6.068 GWh, în scădere cu 27% față de S1 2024. Compania precizează că, după un început de an marcat de reducerea accentuată a producției, pe fondul secetei hidrologice severe, cu un debit mediu al Dunării în trimestrul I 2025 de doar 4.257 mc/s – cu aproximativ 40% mai mic față de aceeași perioadă a anului trecut –, s-a reușit o recuperare semnificativă în T2, susținută în special de achizițiile de energie.

Veniturile Hidroelectrica au totalizat 4,315 miliarde de lei, în scădere cu 16% față de aceeași perioadă a anului precedent, cu o marjă operațională de 41% și o marjă netă de 37%, reflectând diminuarea avantajului competitiv tradițional rezultat din costul redus al producției hidro proprii. „Creșterea dependenței de piața angro de energie și reconfigurarea structurii veniturilor, cu o pondere în creștere a segmentului de furnizare, au influențat nivelul marjelor”, se mai menționează în raport.

La 30 iunie 2025, portofoliul de furnizare al companiei includea 768.836 locuri de consum, în creștere cu 30% față de aceeași dată a anului precedent. „Evoluția a fost susținută de anunțul privind eliminarea plafonării prețurilor la energie începând cu 1 iulie 2025, care a determinat un interes crescut pentru schimbarea furnizorului înainte de expirarea plafonării prețurilor. Acest context a favorizat migrarea clienților cu efecte vizibile în ambele segmente de piață, dar cu un ritm mai accelerat în cel noncasnic, unde decizia de optimizare a costurilor e mai rapidă și direct influențată de condițiile pieței”, se mai arată în document.

Conform raportului ANRE din aprilie 2025, Hidroelectrica deținea o cotă de piață de 14,83%, clasându-se pe locul doi în rândul furnizorilor concurențiali, în urma fuziunii companiilor PPC Energie și PPC Energie Muntenia, parte a grupului PPC în România, începând cu 31 decembrie 2024.

Compania are 3.585 de angajați și este cel mai mare producător de energie din România, cu un portofoliu 100% regenerabil și principal furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Național.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button