„Niciun om nu poate să intre în apa aceluiaşi râu de două ori, întrucât nici râul şi nici omul nu mai sunt la fel.“
Când Heraclit din Efes spunea asta, în urmă cu 2500 de ani, el se referea la materie. Panta rei („Totul curge“). Dar totul în Univers este materie.
În urmă cu 20 de ani, în vremea lui Tony Blair, discuţia la Londra era dacă Marea Britaine renunţă la liră şi adoptă moneda euro. Regatul Unit făcea parte din UE, în acea vreme. Totul curge însă: acum UK a plecat din UE.
Încă multă vreme după Blair, UE a discutat despre federalizarea Europei. UE este o structură politică şi funcţionează bine aşa, în ciuda a ceea ce se crede. Dar şi astăzi sunt economişti care cred că, pe lângă o uniune politică şi economică (libera circulaţie a mărfurilor, a persoanelor, a capitalului), este nevoie de o uniune fiscală. Ideea nu a mers pentru că ţările care câştigă investiţii cu ajutorul taxelor mici ştiau că vor pierde pentru că, la taxe egale cu cele din Franţa sau din Germania, investiţiile aşteptate vor pleca în China sau în Vietnam. Aşa s-a ajuns la ideea unei „Europe cu două viteze“, promovată asiduu de preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi susţinută de „nucleul dur“ al UE, Olanda, Germania, Franţa, ţările nordului. România şi ceilalţi au respins proiectul pentru că niciun jucător nu vrea să fie rezervă într-un meci cu o miză uriaşă.
Toate cele de mai sus se petreceau însă în vremuri calme. Era timp de reflecţie, iar timpul curgea, dar încet, şi de aceea proiectele au tot fost amânate. A venit Brexitul, a venit criza Covid-19 şi nimeni nu a mai vorbit de Europa cu două viteze, de o uniune financiară. Banca Centrală Europeană a făcut faţă cu bine crizei Covid-19. Dar totul se petrecea în condiţii de pace. Orice criză, oricât de cumplită, este de preferat unei crize provocate de un război.
Aşadar, totul s-a schimbat. Puteţi să vă uitaţi şi să faceţi comparaţii: bugetul apărării UE este undeva la 400-500 de miliarde de dolari, anual. Al SUA de 600-700 de miliarde de dolari, anual, faţă de bugetul de doar 60 de miliarde de dolari al Rusiei. Şi, totuşi, acest lucru nu-i împiedică pe ruşi să arunce asupra Ucrainei între 40.000 şi 50.000 de rachete şi obuze de artilerie, zilnic. Iar ucrainenii folosesc între 6.000 şi 7.000 de obuze de artilerie, zilnic. Toată lumea este siderată: potrivit NYT, în războiul din Afganistan americanii şi forţele NATO foloseau maximum 300 de obuze pe zi. La summitul miniştrilor de externe ai NATO de la Bucureşti ţările NATO au anunţat, o declaraţie ştiută deja, că vor ajuta militar Ucraina atât cât va fi nevoie. Dacă Occidentul vrea să ajute în continuare Ucraina, va trebui să-şi schimbe o parte a economiei într-o economie de război. Pentru că stocurile Occidentului se diminuează şi nimeni nu-şi permite să rămână fără arme, mai ales România, care nu este o putere militară.
