Cristian Sporiş, vice-preşedinte AmCham Romania: Priorităţile din 2023 trebuie să fie o planificare bugetară prudentă şi sustenabilă, singura variantă pentru ţintirea unui echilibru macroeconomic
În contextul exerciţiului de construcţie a bugetului de stat pentru 2023, ca în fiecare an, AmCham România semnalează importanţa respectării unor principii fundamentale care trebuie să ghideze acest proces.
Perspectiva macroeconomică actuală este marcată de o serie de crize suprapuse care impun o planificare bugetară eficientă şi prudentă. Deasupra radiografiei de creştere economică în anul 2022 planează un orizont de incertitudini, culminând cu prognosticul recesiunii în economii de referinţă, precum SUA, Germania şi alte state europene, în timp ce experienţa ultimilor doi ani ne arată că nu ne putem izola de şocurile exogene.
În viziunea AmCham, o planificare bugetară sustenabilă trebuie să urmărească principii şi obiective strategice, precum:
- Schimbarea paradigmei economice devine prioritatea zero într-un context în care modelul de creştere bazat pe consum se dovedeşte a fi nu doar nesănătos, ci şi o vulnerabilitate. Criza preţurilor la energie şi inflaţia galopantă, ale căror efecte se resimt cu precădere la nivelul consumului, sunt exemple elocvente, cu atât mai mult cu cât în ciuda plafonării preţurilor la energie, rata de transmisie a acestora în preţul bunurilor este una fără precedent.
- Este încurajator că România a înregistrat o continuitate a fluxurilor investiţionale în perioada pandemică şi post-pandemică, în pofida accelerării inflaţiei. Investiţiile strategice în activităţi a căror valoare adăugată va genera un efect multiplicator în economie reprezintă cheia succesului pentru o creştere sustenabilă, dar şi pentru adresarea uneia dintre vulnerabilităţile cronice ale României – deficitul comercial, care înregistrează valori record.
Creşterea vertiginoasă a importurilor, dar mai ales localizarea lor în sectoare strategice în care România are un potenţial semnificativ (industria agroalimentară, energie, petrochimică etc.) este cel puţin un paradox. România este a cincea ţară ca potenţial agricol din UE, însă rata de import a produselor agroalimentare este alarmantă. Deşi ţara noastră beneficiază de resurse considerabile şi pretinde a fi “independentă energetic”, statisticile arată că suntem un importator net de energie.
Totuşi, România se află într-o conjunctură favorabilă corectării acestor dezechilibre. Auzim des în ultima perioadă că Europa plăteşte factura evenimentelor din Ucraina. Pe de altă parte, războiul din Ucraina a pus regiunea Europei de Est în “lumina reflectoarelor”, iar România în prim plan, un prilej pentru a-şi întări poziţia regională, pe flancul estic al NATO şi al Uniunii Europene, dar şi pe radarul investitorilor.
- Alături de îmbunătăţirea absorbţiei fondurilor europene, accelerarea investiţiilor, va contribui atât la echilibrarea balanţei comerciale, cât şi la finanţarea deficitului de cont curent.
Fondurile europene 2021-2027 sunt esenţiale pentru economia românească, un influx de capital masiv, cu condiţionalităţi stricte, care ne sprijină şi ne responsabilizează în direcţia implementării reformelor şi proiectelor de anvergură care vor susţine eforturile de convergenţă cu celelalte economii din regiune. Miza Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) trascede orizontul celor patru ani rămaşi pentru implementare şi este o şansă istorică pentru aşezarea României pe o traiectorie de dezvoltare şi prosperitate sustenabile.
- Consolidarea fiscal-bugetară trebuie să rămână o prioritate. Performanţa României în materie de colectare a veniturilor fiscale este demoralizantă nu doar prin raportare la media europeană (42% versus 27,3% din PIB în România) ci şi la statele din regiune (în jur de 35% în Polonia şi Ungaria,