Politica

Reuniunea ministerială NATO la București. Bobby Păunescu: Acest eveniment, un început al renașterii României. Veți vedea ce urmează

Inquam Photos / Octav Ganea

Bucureștiul va fi capitala diplomației în perioada 29-30 noiembrie. În România vor ajunge cei mai importanți miniștri de externe din cadrul NATO, dar și din Finlanda, Suedia, Republica Moldova și Ucraina.

Regizorul Bobby Păunescu a comentat acest subiect, duminică seara, la B1 TV.

„Reuniunea ministerială NATO la București spune foarte multe. Acest eveniment este un început al renașterii României. Vă întrebați ce legătură are reuniunea miniștrilor de Externe ai NATO cu renașterea României. Are o legătură foarte mare. După această întâlnire, vom vedea că România nu poate fi condusă de puteri de la Est sau de puteri sub influența răului”, a zis Bobby Păunescu la B1 TV.

Jens Stoltenberg, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, la București

Preşedintele Klaus Iohannis îl va primi luni, la Palatul Cotroceni, pe secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, ceremonia primirii oficiale va avea loc la ora 16,15 şi va fi urmată de convorbiri tete-a-tete, la finalul cărora cei doi oficiali vor susţine declaraţii de presă comune.

Tot luni, şeful statului va participa, începând cu ora 14,00, la Reuniunea Liderilor de la Munchen (Munich Leaders Meeting), unde va susţine o alocuţiune.

Secretarul general NATO va fi prezent în România în perioada 28 – 30 noiembrie pentru a prezida reuniunea miniştrilor de Externe aliaţi, eveniment ce are loc marţi şi miercuri. De asemenea, în cursul zilei de marţi, Stoltenberg va participa la Aspen – GMF Bucharest Forum, unde va susţine un discurs.

Conform NATO, Jens Stoltenberg va avea întâlniri şi cu premierul Nicolae Ciucă şi cu ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.

În cursul zilei de marţi, Stoltenberg se va întâlni cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu.

România a pledat de-a lungul anilor pentru recunoaşterea semnificaţiei strategice a regiunii Mării Negre pentru Alianţa Nord-Atlantică, iar războiul declanşat împotriva Ucrainei este cea mai cruntă expresie a îngrijorărilor noastre de-a lungul timpului, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, într-un interviu acordat Agerpres, în contextul viitoarei reuniuni a şefilor diplomaţiilor din statele membre NATO, care va avea loc la Bucureşti.

Ministrul român de Externe a subliniat, în interviu, că „reuniunea de la Bucureşti reprezintă o expresie a solidarităţii aliate cu statele Flancului Estic, precum şi a angajamentului NATO de a continua susţinerea pentru Ucraina şi de a sprijini celelalte state partenere din regiune, precum Republica Moldova şi Georgia”.

Mai mult, Ministeriala de la Bucureşti va marca „prima dată când Republica Moldova este invitată la un astfel de format”. „Aceasta confirmă de fapt importanţa pe care aliaţii o acordă stabilităţii Republicii Moldova, în special în aceste momente dificile pentru Chişinău”, a precizat Bogdan Aurescu.

Şeful diplomaţiei române a spus că „este în pregătire o Declaraţie comună a miniştrilor de Externe, al cărei text se află în curs de negociere”. „O astfel de practică nu este comună reuniunilor miniştrilor Afacerilor Externe, ceea ce demonstrează încă o dată importanţa reuniunii de la Bucureşti”,

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button