Când ai verificat ultima dată câți bani ai? Elena Cristian (DC Business), surpriză neplăcută: Suma nu doar că nu s-a înmulțit, dar este cu 30% mai mică
Elena Cristian, analist DC Business, a făcut haz de necaz după ce s-a trezit, din senin, cu mai puțini bani.
Mai exact, Elena Cristian a avut un șoc în momentul în care a văzut cum stau banii ei la categoria Pilonul II de pensii. Analistul DC Business văzuse o reclamă la televizor care spunea: „banii tăi se înmulțesc la Pilonul II….intră pe www…”
Când a intrat să verifice… stupoare: banii nu doar că nu s-au înmulțit, nici măcar nu au rămas la fel. Suma a scăzut cu… 30% față de acum doi ani.
„Sâmbătă… ascult Vocea României în timp ce spăl vasele (că aseară am adormit la jumate… de Vocea, nu de vase).
Calup de publicitate… aud: „banii tăi se înmulțesc la Pilonul II….intră pe www…”
… las vasele și caut pe mail… banii mei nu doar că nu s-au înmulțit, dar sunt cu 30% mai puțini ca acum doi ani…
Îmi piere cheful de Vocea României (mai ales că un concurent nu a auzit de Robbie Williams)… oare am ales eu fondul greșit sau reclama e mincinoasă????
… xxxx, ai legătura”, a scris Elena Cristian, analist DC Business, pe Facebook.
VEZI ȘI ALTE ȘTIRI:
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 88,71 miliarde lei, la finalul lunii septembrie 2022, în creştere cu 2% faţă de nivelul înregistrat la 30 septembrie 2021, potrivit datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).
„Fondurile de pensii private au investit 88% din portofoliu în active româneşti, majoritatea fiind denominate în lei. O mare parte a instrumentelor româneşti sunt reprezentate de titluri de stat sau acţiuni listate la BVB”, se menţionează într-un raport al ASF.
Titlurile de stat deţineau cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 55,964 miliarde de lei, respectiv 63,09%. Pe locul doi se aflau acţiunile, cu 18,778 miliarde de lei (21,17%). Obligaţiunile corporative se situau pe locul al treilea din acest punct de vedere, cu 7,533 miliarde de lei, respectiv 8,49% din totalul activelor.
Conform datelor ASF, fondurile de pensii private obligatorii aveau 7.908.319 milioane de participanţi în septembrie.
Pe pilonul II sunt active următoarele fonduri de pensii: Metropolitan Life, Aripi, AZT Viitorul tău, BCR, BRD, NN şi Vital.
VEZI ȘI: Cum aflu unde am pensia administrată privat Pilon II
Cum aflu unde am pensia administrată privat Pilon II?
Intră pe https://asfromania.ro/scr/petitiiFP , completează formularul „Cerere informații – fonduri de pensii” și află unde ai pensia administrată privat.
Aproape 7,8 milioane de români cotizează în prezent la Pilonul II de pensii private obligatorii. Dintre aceștia, doar 10% își verifică online sumele de bani acumulate în contul personal de pensie privată obligatorie, potrivit Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).
APAPR a pus la dispoziție o pagină de Internet care conține legături către platformele online ale administratorilor Pilonului II.