Idei-cheie:
- Tragedia istorică a Europei de Est, care a ținut captivă această regiune de graniță într-o subdezvoltare cronică față de Europa de Vest, s-a născut din îndelungatele ocupații teritoriale și din asuprirea exercitată de marile imperii europene și eurasiatice asupra unui spațiu considerat „intermediar”, de frontieră geopolitică, strategică și culturală, nu întâmplător denumit de istoricii germani de la începutul veacului al XIX-lea „Zwischeneuropa”. Cele mai nocive dintre acestea, imperiile eurasiatice orientale, rus și otoman, au imprimat caracteristicile regimurilor lor nedemocratice, corupte, înapoiate, dezorganizate, ineficiente, murdare și opresive în țările din regiune, caracteristici de care națiunile est-europene s-au străduit cu greu să scape după era comunistă, când au intrat pe drumul occidentalizării.
- Patru imperii și-au suprapus, intersectat și disputat de-a lungul secolelor frontierele răsăritene sau apusene în regiunea dintre Marea Baltică, Marea Neagră și Marea Adriatică – Imperiul German, Imperiul Austriac (mai târziu Austro-Ungaria), Imperiul Otoman și Imperiul Rus. Influența lor a fost variabilă, de la un loc la altul și de la o etapă a istoriei la alta. Trei dintre ele s-au prăbușit definitiv în secolul trecut. A mai rămas unul singur, reînviat acum 20 de ani, în a treia lui versiune ideologică, de un ofițer KGB plin de frustrări și dornic de revanșă istorică, un imperiu retardat care moare în prezent încet și urât, ipocrit și violent, mincinos și criminal. Declinul ultimului imperiu cu reprezentare teritorială europeană nu este însă lipsit de riscuri, amenințări și incertitudini, scenariul haosului post-Putin și al violenței incontrolabile începând deja să sperie Vestul. Asta deși există și varianta ca lucrurile să meargă mai bine după plecarea lui Putin. Cine zice că poate prevedea astăzi cu certitudine viitorul Rusiei spune un neadevăr.
- Marele Război al lumii secolului al XX-lea a fost, în esență, „Războiul Europei de Est”: început în vara lui 1914 cu atentatul de la Sarajevo și atacul Austriei asupra Serbiei, întrerupt doar pentru o pauză de 20 de ani, în noiembrie 1918 (moment în care se prăbușesc toate cele patru imperii care stăpâniseră teritorii în Europa de Est), redeclanșat în septembrie 1939, imediat după Pactul Hitler-Stalin, simultan de al Treilea Reich german (în versiunea nazistă) și de al Doilea Imperiu Rus (în versiunea sovietică), prin atacul din două părți asupra Poloniei, înghețat din nou în 1945, într-un lung Război Rece care a divizat Germania postnazistă și a instaurat Cortina de Fier în mijlocul Europei, în fine, încheiat aparent în 1989-1991, odată cu demolarea Zidului Berlinului în noiembrie 1989, prăbușirea regimurilor comuniste din Europa de Est, reunificarea Germaniei în 1990 și dezintegrarea Uniunii Sovietice (al doilea imperiu rusesc), în decembrie 1991, apoi cu o soluție confirmată prin extinderea NATO și UE în fosta Europă comunistă. Războiul Europei de Est din secolul al XX-lea a durat 75 de ani. Nu am crezut că oprirea lui, acum 32 de ani, va marca doar o nouă pauză și că Europa de Est va redeveni atât de repede veriga slabă a Europei și scena unui nou episod al războiului imperial din regiune.
