Actualitate

Prof. Dumitru Borţun, despre corporaţiile multinaţionale: Unii pot cumpăra nu guverne întregi, ci parlamente

Dumitru Borţun, profesor de Etică în comunicare și Analiza discursului public în cadrul SNSPA, om de stânga, consilier în cadrul Administrației Prezidențiale în anii ’90, a afirmat, în cadrul podcastului Avangarda, moderat de Ionuţ Vulpescu, că unele corporaţii pot cumpăra „nu guverne întregi, ci parlamente”. 

„Deci sărăcie continuă să fie. Și inegalități continuă să fie, mai ales într-o țară ca România și toată zona aceasta a Europei, între orașe și sate, între șansele care nu sunt nici pe departe egale. Știți foarte bine, sunt înspăimântătoare cifrele de la evaluare: câți copii din mediul rural ajung să meargă mai departe și să facă o facultate? Deci temele mari ale stângii, stângii clasice, social-democrate, sunt încă în picioare”, a punctat Ionuţ Vulpescu. 

„Fenomenele sunt în picioare, da, dar nu le mai tratează nimeni. Pe de o parte este moda americană, care trebuie să vorbească despre relațiile interculturale, despre relațiile dintre comunități, fiindcă la ei asta e problema, sunt etniile acolo, care s-au dus din zeci de mii de părți și s-au întâlnit, etnii diferite, culturi diferite, religii diferite. Și pe de altă parte este această încorporare a stângii de către marele sistem capitalist, care a trecut pe neoliberalism.

Or neoliberalismul ce este, spun pentru cei care ne urmăresc. Știți, cum spunea Marx despre socialismul utopic, că era o variantă utopică a socialismului, eu i-aș spune ăstuia capitalism utopic. O formă de ideologie capitalistă în care e idolatrizată piața și concurența liberă. De aceea, ei vorbesc tot timpul de stat minimal, pentru că statul național îi încurcă. De ce îi încurcă?

Au expandat capitalul la nivel global. Se numesc corporații multinaționale. O corporație multinațională are o cifră de afaceri mai mare decât PIB-ul Franței, Germaniei și Japoniei la un loc. Nu mai dau exemplu, dar sunt astfel de industrii. Și atunci ăștia pot cumpăra guverne întregi. Nu guverne, ci parlamente!”, a replicat Dumitru Borţun. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button