Cea care a tăiat mâinile CNTCDU în privința plagiatelor și a calității tezelor în cazul titlurilor de doctor deja acordate nu este ministrul Educației, Ligia Deca. Faptul a fost consumat, fără cine știe ce emoție publică, prin Decizia CCR nr 364/2022.
Tipic pentru România, el a fost deslușit cu adevărat abia când a ajuns sub reflectorul urii. Ura față de primul politician evident beneficiar și ura împotriva ministrului care nu a făcut decât să constate și să afirme inevitabilul.
Care inevitabil?
De la publicarea, în 24 august, a Deciziei 364, titlurile de doctor nu mai pot fi revocate pe cale administrativă, ca sancțiune administrativă.
Concret, CCR a declarat neconstituțional art.170 alin.(1) lit.b) din Legea educației naționale nr.1/2011, care premitea retragerea titlului de doctor de către ministerul Educației pe motiv de standard de calitate sau etică profesională, în baza rapoartelor întocmite de CNATDCU sau alte instituții anume desemnate.
De ce ar fi neconstituțional, potrivit CCR?
Pentru că titlul de doctor este un act administrativ, iar actul administrativ nu poate fi revocat de autoritatea emintentă decât până intră în circuitul civil și produce efecte juridice. După ce a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice, nu mai poate fi decât anulat de instanță.
Dar și instanța poate anula actul administrativ doar dacă este sesizată în termen de un an de la acordarea titlului și numai pe motive de legalitate: termene, calități oficiale, calificative, pe scurt pentru neîndeplinirea condițiilor procedurale pentru atribuirea titlului.
Nici măcar instanța civilă nu poate stabili, potrivit CCR, dacă este sau nu vorba despre un plagiat sau dacă este o teză de calitate necorespunzătoare:
„nici instanța judecătorească nu are competența de a statua cu privire la fondul științific al tezei de doctorat elaborate (…). Astfel, anularea sau revocarea, după caz, a titlului de doctor/diplomei de doctor nu poate fi realizată pentru aceste aspecte, ci doar pentru aspecte ce țin de legalitatea desfășurării procedurii de conferire/ atribuire, cu respectarea termenelor prevăzute de lege pentru anularea/ revocarea acestora, precum și a condițiilor de legalitate în vigoare la momentul acordării lor”.
Ce poate împiedica totuși CNATCDU să reanalizeze teza pe fond, să arate ce e de arătat, chiar fără o finalitate juridică devenită imposibilă? Pe scurt, riscul penal.
CCR susține că „nicio altă comisie nu se poate transforma în cenzorul acesteia, astfel că nu poate să realizeze o reanalizare și o reapreciere a evaluării acesteia, să infirme constatările acesteia și să dea un verdict propriu”. Dacă o face „creează un veritabil risc la adresa securității juridice”.
Așadar, „doctorul” cu teza reanalizată pe fond poate reclamă membrii CNATCDU pentru abuz în serviciu cu șanse foarte mari să câștige.
Că decizia CCR e corectă sau nu e o discuție depășită în acest moment. Ea există și își produce efectele. De menționat totuși că nu există opinii separate sau concurente.
Există vreo soluție legislativă care să o evite?
