Opinie Adrian Câciu, ministrul Finanţelor: Despre costurile de împrumut ale României. O explicaţie reală, contextualizată, calmă şi cu simţ de răspundere. (Partea II)
Dacă în articolul anterior am explicat managementul datoriei publice şi necesarul de finanţare anual, trebuie să vorbim şi despre contextul regional şi global al datoriei guvernamentale.
De la naţional la regional, de la regional la global.
Ţări dezvoltate precum SUA şi Germania se împrumutau la începutul anului, în monedele lor la niveluri de 1.50% şi respectiv -0,15% la maturitatea de 10 ani (o maturitate standard) în timp ce astăzi se împrumută la aceeaşi maturitate la randamente de 4% şi 2,15%.
În zona noastră, Ungaria, Polonia şi România se împrumutau la începutul anului la maturitatea de 10 ani la randamente de 4,50%, 3,70% şi respectiv 5,20%, în timp ce acum se împrumută la randamente de 10,40%, 8,30% şi 9,15%.
Cred că e evident, în ciuda oricăror prezentări pompieristice, că în România, creşterea randamentelor a fost cea mai mică din regiune.
România nu poate fi desprinsă din acest context, urmează un trend global, înregistrează o rată a inflaţiei crescută şi creşteri accentuate de rate ale dobânzilor chiar şi pentru activele financiare cu riscul de credit cel mai scăzut, adică titlurile de stat.
A mai fost aruncat în piaţă un scenariu, de o mare iresponsabilitate, aş adăuga, care spunea de ce nu se utilizează buffer-ul în loc să se emită datorie nouă. Acest scenariu este, poate, şi o explicaţie a modului în care buffer-ul a fost folosit şi diminuat în anii anteriori, deşi acest buffer are o destinaţie strict specială.
Buffer-ul este un fond în valută pe care ministerul Finanţelor îl deţine la BNR, care cumulează mai multe instrumente de datorie care au fost avute în vedere în planul de finanţare. Buffer-ul în valută are menirea de a asigura o flexibilitate în rambursarea unor sume foarte mari aferente unor vârfuri de datorie sau a unor cheltuieli mari acumulate într-o perioadă scurtă de timp(excepţionale), fără a crea o presiune suplimentară pe curba randamentelor prin necesitatea contractării unor împrumuturi consistente pe perioada respectivă.
Pe scurt este o plasă de siguranţă, în caz de forţă majoră. Să sugerezi că poate fi folosit după bunul plac, nu denotă decât un nivel discutabil de cunoştinţe sau un modus operandi toxic.
Riscul de default sau mai bine zis: inexistenţa unui asemenea scenariu.
În primul rând, datoria guvernamentală a României exprimată ca procent în PIB, se situează la un nivel de aproximativ 48%, este la un nivel considerat sustenabil din punctul de vedere al criteriilor de la Maastricht, sub 60%, şi, mult sub nivelul mediu din zona euro, peste 94%, sau la nivelul UE- peste 86%.
Estimările şi eforturile noastre vor menţine nivelul datoriei publice ca procent în PIB la sub 50%, pe un orizont mediu de timp. Ar mai fi de spus că, necesarul de finanţare la nivel guvernamental s-a redus în mod gradual, de la aprox 14,1% din PIB în 2020 la 10,8% în acest an şi se va reduce în continuare în anii următori.
