Anunțul lui Zelenski: „Suntem pregătiţi pentru pace, dar să fie corectă şi justă”
Preşedintele ucrainean a spus, în discursul său de vineri noaptea, că ţara sa este pregătită pentru pace, dar să fie una „corectă şi justă”.
„Suntem pregătiţi pentru pace, pentru o pace corectă şi justă, a cărei formulă am exprimat-o de multe ori”, a spus Volodimir Zelenski, în discursul său de vineri noaptea. Preşedintele ucrainean a precizat că întreaga lume cunoaşte „poziţia” ţării sale.
„Este respectul pentru Carta ONU, respectul pentru integritatea noastră teritorială, respectul pentru poporul nostru şi responsabilitatea cuvenită pentru teroare – aceasta înseamnă o pedeapsă pentru toţi cei care sunt vinovaţi şi despăgubiri depline pentru prejudiciul cauzat de Rusia”, a spus Zelenski.
Volodimir Zelenski a mai spus că „Ucraina va fi liberă. Şi întreaga noastră graniţă va fi restaurată – atât pe uscat, cât şi pe mare. Atât în est, cât şi în sud”.
Preşedintele ucrainean susţine că „presupusa pregătire a Rusiei pentru negocieri este falsă”, arătând că eforturile Kremlinului de mobilizare în masă sunt o dovadă că Putin nu este interesat să negocieze.
„Şi această încăpăţânare absolut nebună a conducătorilor Rusiei de astăzi este cel mai bun indicator că tot ceea ce spun unor lideri străini despre presupusa lor disponibilitate pentru negocieri este la fel de fals. Când cineva se gândeşte la negocieri, nu caută modalităţi de a-i înşela pe toţi cei din jur pentru a mai trimite zeci sau sute de mii de oameni mobilizaţi sau sub forma unor mercenari”, a mai spus Zelenski.
Potrivit liderului ucrainean, cele mai aprige lupte din această săptămână se concentrează în Donbas – Bakhmut şi Soledar, unde forţele ţării sale îşi menţin poziţiile.