Ultimatum pentru Serbia. Are de ales între UE și Rusia
Serbia trebuie să decidă dacă doreşte să adere la Uniunea Europeană sau să intre într-un parteneriat cu Rusia. Ţara vecină are statutul de candidat la UE de peste 10 ani.
Oficialii germani consideră Serbia duplicitară şi Belgradul trebuie să decidă singur dacă urmează calea aderării la Uniunea Europeană sau dacă intră într-un parteneriat strategic cu Rusia.
„Hotărârea asupra unei decizii este necesară, având în vedere evoluţiile geopolitice actuale. Accesul pe piaţa unică europeană este o oportunitate, însă şi o responsabilitate. Ne dorim un partener de încredere iar asta presupune loialitate. În caz contrar, vor interveni sancţiunile. Belgradul trebuie să decidă acum: UE sau Rusia”, a declarat oficialul german.
Aspiraţiile de integrare economică şi politică ale sârbilor cu Occidentul par să se năruie din cauza legăturilor de prietenie întreţinute cu Moscova. Serbia nu a adoptat sancţiuni împotriva ruşilor de la începutul invaziei acestora în Ucraina şi nici nu a condamnat în mod public acţiunile Kremlinului.
Preşedintele sârb Aleksandar Vucic admite existenţa acestei situaţii, însă a decis să-şi conducă ţara în direcţia Uniunii Europene. Serbia menţine statutul de candidat al Uniunii Europene încă din 2012, relatează Reuters.