Randurile de mai jos privesc relatia intre inflatie si datoria publica. Prilejul este dat de “surpriza” inflatiei inalte din ultimii doi ani, ce a diminuat ponderea datoriei publice in PIB pentru numeroase tari; aceste datorii crescusera mult ca urmare a crizei financiare izbucnite in 2008 si in timpul Pandemiei. Pe aceasta tema pot fi examinate date recente si prognoze ale FMI, alte analize. Se vorbeste chiar despre un “efect de stabilizare al inflatiei”, care ar explica de ce pietele financiare nu sunt hipernervoase desi mediul economic este bulversat de multiple socuri adverse extreme, combinatie fara precedent in ultimele decenii (Daniel Gros,“The stabilizing efect of inflation”, 13 octombrie, a.c).
“Surpriza”inflatiei inalte ajuta executii bugetare in Europa si in alte tari din lume, dupa cum arata cifre; aceasta se vede in Romania, unde veniturile nominale ale bugetului public au crescut cu aproape 20% in primele 9 luni ale anului (fata de septembrie 2021), in conditiile unei inflatii anuale de 15,9% in septembrie a.c. Si este probabil ca 2022 sa consemneze un deficit bugetar in jur de 6% din PIB daca impactul schemei de plafonare si compensare nu va fi coplesitor (deficitul la 9 luni a fost de 3,04%). Inflatia de 8,2% in 2021 si probabil in jur de 16% in acest an au ajutat datoria publica sa nu depaseasca 50% din PIB, in pofida unor deficite bugetare semnificative. Analog se poate gandi ca a fost afectata relatia datorie publica-PIB in alte state din UE –in tarile baltice, de pilda, inflatia anuala a fost in jur de 20% la finele lui septembrie a.c.
Ceea ce este numit “efect de stabilizare” ar rezulta din scaderea in termeni reali a datoriei publice in raport cu PIB-ul nominal datorita inflatiei, care, totodata, ar compensa si eventuale deficite ale bugetului public (ce includ plati cu dobanzi). Inflatia ar deveni un fel de stabilizator in situatia unor economii ce au datorii publice mari. Dar aceasta situatie impune o serie de observatii.
In primul rand este vorba de durata inflatiei ca “factor de stabilizare”. Inflatia inalta poate persista in virtutea unor socuri pe latura ofertei si daca se pune in miscare spirala preturi/salarii. Nu intamplator bancile centrale au obsesia luptei cu expectatii inflationiste, fiindca daca acestea ar fi tot mai elevate, preturi si salarii ar creste in mod inevitabil. Din acest punct de vedere, inflatia nu poate avea o functie de stabilizare economica si sociala; inflatia inalta creeaza un discomfort nu numai psihologic, ea loveste in functionarea economiei, influenteaza comportamentul oamenilor si firmelor. Referitor la Romania, teza ca problema consolidarii fiscale/bugetare s-ar rezolva strict prin inflatie (venituri nominale ale bugetului care sa devanseze considerabil in dinamica componentele principale de cheltuieli permanente ale bugetului public) ridica semne de intrebare. Fiindca, de pilda, daca inflatia este inalta, indexari este firesc sa fie avute in vedere in constructia bugetului public, chiar daca trebuie sa fie facute in functie de posibilitatile bugetului, de cresterea veniturilor sale permanente (ce trebuie sa fie un obiectiv major al politicii fiscale).
