Întoarcerea lui Boris Johnson – cea mai proastă idee?
- Competiția dintre cei doi va fi dură, fiecare anunțând deja că îndeplinește criteriile pentru a intra în cursă.
- William Hague, fost lider conservator: Aducerea lui Johnson înapoi e cea mai proastă idee pe care am auzit-o în ultimii 46 de ani.
- Rishi Sunak e favorit să devină noul prim-ministru, conform cotelor de la casele de pariuri din Marea Britanie.
- Soarta conservatorilor e pecetluită. Aflați de 12 ani la putere, le va fi greu să evite o nouă rundă de alegeri anticipate în care laburiștii au prima șansă, conducând în sondaje cu 53% din intenția de vot.
- Comentator politic: De la referendumul pentru ieșirea din UE, guvernele britanice au demonstrat că Brexit-ul nu a făcut decât să îndepărteze Marea Britanie de promisiunea unei suveranități recuperate și de cea a unei libertății fără obstacole.
Când Liz Truss a ieșit, joi după-amiaza, pe ușa masivă din Downing Street 10, locuința premierilor britanici, pentru a-și anunța demisia după numai 45 de zile, Boris Johnson se afla într-o scurtă vacanță în Insulele Caraibe.
La aflarea veștii, fostul prim-ministru conservator sare în prima cursă aeriană de linie și se întoarce la Londra. Planul său e să revină la conducerea executivă a Regatului Unit.
Rishi Sunak, fost ministru al Finanțelor în mandatului lui Johnson, s-a poziționat ca fiind singurul său adversar.
Comitetul de alegere a unui nou lider al Partidului Conservator a anunțat că întreg procesul electoral intern se va încheia până în data de 28 octombrie, iar el se va desfășura după următoarea procedură:
- Fiecare candidat trebuie să depună o listă de susținere cu semnătura a cel puțin 100 de membri ai parlamentului. Un ales nu poate semna pe mai multe liste.
- Dacă sunt mai mult de doi candidați care reușesc să strângă semnăturile, parlamentarii conservatori votează, iar primii doi se califică pentru runda finală.
- Se organizează o sesiune de vot online la care își pot exprima opțiunea toți membrii Partidului Conservator.
- Câștigătorul acestei runde devine președinte al formațiunii și, automat, prim-ministru.
Cea mai proastă idee
Johnson și Sunak sunt principalii favoriți. Competiția dintre cei doi va fi dură, fiecare anunțând deja că au susținătorii necesari.
Fostul prim-ministru a anunțat sâmbătă dimineața că are semnăturile a 100 de parlamentari care vor să se reîntoarcă la conducerea Marii Britanii.
„…aducerea lui Johnson înapoi e cea mai proastă idee pe care am auzit-o în cei 46 de ani în care am fost membru al Partidului Conservator”, a declarat William Hague, fost lider al formațiunii, citat de cotidianul “The Times”.
“Guvernul s-a descurcat destul de bine până în urmă cu 18 luni, având în vedere toate problemele cu care se confruntă țara. De atunci lucrurile s-au prăbușit spectaculos, inclusiv cu aceste dezastruoase ultime șase săptămâni cu Liz Truss la conducere”,