Curtea de Conturi Europeană informează: Fraudă și nereguli în cheltuielile UE. Riscuri bugetare sunt crescute din cauza răboiului din Ucraina
Potrivit unui nou raport al Curții de Conturi Europene (CCE), numărul neregulilor în cheltuielile din bugetul UE a crescut în 2021, în timp ce riscurile bugetare ar putea crește din cauza războiului din Ucraina.
Raportul anual publicat joi de către gardienii finanțelor europene – Curtea de Conturi a Europei – examinează modul în care sunt utilizate fondurile și dacă tranzacțiile de venituri și cheltuieli sunt conforme cu regulile.
Pentru 2021, auditorii UE au avertizat cu privire la o creștere de la 2,7% la 3% a erorilor în cheltuielile bugetului UE, care s-au ridicat la 181,5 miliarde EUR.
În plus, auditorii au constatat o rată de eroare materială de 4,7% în ”cheltuielile cu risc ridicat”, ceea ce corespunde la 63,2% din cheltuielile verificate. Rata este în creștere față de 4% din anul 2020.
Auditorii au declarat că nivelul de eroare pentru cheltuielile cu risc ridicat a fost ”pervaziv” și au emis o ”opinie negativă” cu privire la cheltuielile UE în 2021, subliniind probleme larg răspândite în ceea ce privește respectarea regulilor UE de cheltuieli, potrivit Euractiv.
”Descoperirile noastre confirmă încă o dată evaluarea noastră anterioară că modul în care sunt plătite fondurile […] are un impact asupra nivelului de eroare”, a declarat președintele CCE, Tony Murphy, în timpul unei conferințe de presă.
Potrivit raportului, neregulile se datorează în principal naturii complexe a regulilor și criteriilor de eligibilitate care reglementează acest tip de cheltuieli.
Auditorii UE au identificat, de asemenea, 15 cazuri de fraudă suspectată, comparativ cu șase în 2020, care au fost raportate Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF). Au fost deschise cinci anchete, au spus auditorii.
Riscuri bugetare crescute. Potențială nerambursare a împrumuturilor acordate pentru a sprijini Ucraina
În raportul său, Curtea a avertizat, de asemenea, asupra riscurilor pe care le-ar putea prezenta războiul în curs din Ucraina pentru bugetul UE. Potrivit lui Murphy, ”riscul cel mai imediat” este potențiala nerambursare a împrumuturilor acordate pentru a sprijini Ucraina.
La 20 septembrie, Consiliul UE a adoptat o asistență suplimentară de 5 miliarde EUR pentru Ucraina, sub formă de împrumuturi.
”Cea mai imediată consecință asupra bugetului ar fi dacă există o potențială nerambursare a acestor împrumuturi”, a spus Murphy, dar a adăugat că în acest moment expunerea bugetului UE este ”destul de limitată”.
Totuși, aceasta ar putea deveni o problemă mai mare când va începe reconstrucția țării, a adăugat el.
”Acest lucru va trebui, evident, să fie foarte bine controlat, având în vedere situația în care veți opera de la început și sumele mari de bani care vor fi necesare”, a mai declarat președintele CCE, Tony Murphy.
În raport, auditorii au cerut Comisiei să monitorizeze ”riscul tot mai mare de declanșare a datoriilor contingente față de bugetul UE” din cauza războiului din Ucraina, asigurând totodată existența unor instrumente eficiente de atenuare a riscurilor.
Citește și:
UE va crea o platformă pentru reconstrucția Ucrainei. » Citește în continuare articolul