Azi, la Banca Naţională, se va desfăşura cea de-a 14-a şedinţă de politică monetară de când societatea românească înfruntă povara celui de-al şaselea ciclu inflaţionist de după decembrie 1989. O inflaţie de import, în proporţie de 80 la sută, plus o determinare internă de 20 la sută provocată de şocul trecerii dezordonate la liberalizarea preţurilor la gaze naturale şi la energie electrică.
Şi iată cum, după ce încheiaserăm anul 2020 cu o rată ideală pe 12 luni a creşterii preţurilor, de 2,06 la sută, România fiind unica ţară din Uniunea Europeană cu o astfel de performanţă, în ianuarie 2021 ne-am trezit din nou cu inflaţia peste noi. O inflaţie moderată până prin martie-aprilie, dar care odată cu intrarea în vara lui 2021 s-a tot înfoiat de la o lună la alta şi în cele din urmă ne-a obligat s-o suportăm pe termen lung. Acum, în octombrie 2022, am intrat în cea de-a 22-a lună de când inflaţia ne toacă nervii şi banii. La Banca Naţională, de-a lungul actualului ciclu inflaţionist, Consiliul de Conducere s-a reunit în 13 şedinţe de politică monetară, în care – fără nicio excepţie – a adoptat decizii menite să tempereze inflaţia. Mai exact, şedinţă de şedinţă, a analizat rapoartele direcţiilor de specialitate, validate de Comitetul de Politică Monetară, şi a stabilit măsurile care s-au impus. Aceste măsuri – cum am arătat deja – au contribuit la temperarea inflaţiei. Şi nu mă sfiesc să afirm că, de fapt, au înjumătăţit inflaţia.
Ce decizii vor fi adoptate azi? Această întrebare va avea răspuns abia spre seară, când se va încheia şedinţa de Consiliu. Decizia va putea fi adoptată cu cinci voturi pentru din nouă posibile. Şi nici „cei 9” nu au cum să anticipeze rezultatul, pentru că de obicei dezbaterile sunt aprinse, argumentele sunt de fiecare dată puternice, aşa că intenţiile iniţiale de vot se schimbă adeseori.
Acest moment, de dinaintea şedinţei de azi, în aşteptarea noilor măsuri, este însă o bună ocazie pentru a repune în dezbatere reproşurile unor politicieni adresate Băncii Naţionale. Unele invocând „întârzierea” cu care banca noastră centrală ar fi reacţionat pentru a calma inflaţia; altele, rostite cu mai mult foc, fiind acuzaţii directe aduse BNR că ar purta vina pentru acest al şaselea ciclu inflaţionist de după decembrie 1989.
Voi pleca de la cea de-a doua acuzaţie. Dacă BNR e vinovată pentru inflaţia pe care o îndurăm de 21 de luni şi trei zile, incontestabil cade afirmaţia că suportăm o inflaţie de import. Or, faptul că am importat această inflaţie e deja o axiomă.
De unde am importat-o? Din lumea largă. În primăvara lui 2020, analiştii de la Saxo Bank au avertizat lumea că „preţurile vor creşte peste tot si pentru orice”. Şi că planeta noastră, tot mai integrată prin digitalizare şi globalizare, va fi inundată de inflaţie mai devreme de un an. Prea puţini însă i-au crezut.
Numeroşi analişti s-au grăbit să-i acuze de ieşire din realitate. Pentru că, atunci,
