Pentru o modernizare reală a infrastructurii de educaţie şi sănătate ar trebui ca banii de la UE să meargă direct în bugetele şcolilor şi spitalelor, nu prin apeluri şi programe care s-au dovedit fără rezultat în ultimii 15 ani
România ar trebui teoretic să beneficieze de finanţări de 80 miliarde de euro de la Uniunea Europeană pentru 2022-2027, din fonduri structurale şi PNRR, însă dacă se continuă cu modelul actual de aplicaţii pentru proiecte, conformare la cerinţele din diverse ghiduri şi schimburi de hârtii, rezultatele vor întârzia.
Deşi România a primit avansul din PNRR – programul de rezilienţă şi redresare – de 3,5 miliarde de euro de la Comisia Europeană şi în următoarele două săptămâni trebuie să primească şi prima tranşa de 2,5 miliarde de euro, banii nu sunt folosiţi.
„Singura plată din PNRR de până acum a fost suma de 170 milioane de euro pentru digitalizarea ANAF, pentru conectarea caselor de marcat la sistemul ANAF”, a spus săptămâna trecută la o conferinţă ZF Marcel Boloş, ministrul fondurilor europene.
Nu intră în calcul faptul că până acum nu a venit nici un rezultat concret al conectării caselor de marcat ale comercianţior la ANAF – se va vedea în 2023 poate.
Din PNRR ar trebui să intre 30 miliarde de euro în România, iar din fondurile structurale şi plăţile directe pentru agricultură încă 50 miliarde de euro.
Însă iată că banii din PNRR pur şi simplu stau în Trezorerie fără a fi încă utilizaţi, cu toate că în spitalele româneşti medicii spun aparţinătorilor să-şi ia pacienţii cât mai repede acasă să nu se îmbolnăvească şi zeci de mii de copii învaţă în trei schimburi sau în şcoli departe de standardele necesare.
Aceasta pentru că modelul de finanţare prin ghiduri, aplicaţii pentru proiecte şi tragerea de bani pe măsura plăţilor către furnizori şi-a dovedit limitele.
Spitalele şi şcolile din oraşele mici de exemplu, care ar avea nevoie ca de aer de finanţare, nu ajung la bani pentru că depind de capacitatea primăriilor sau a propriilor conduceri de a atrage aceste finanţări, de a depune proiecte. Problema este însă că nici profesorii şi nici medicii nu ştiu ce fonduri sunt disponibile şi cum pot ajunge la acestea.
Acum vin de sus circulare: aplicaţia pentru programul 4.1.2, pentru axa 5.1.7. În loc să pornească de la nevoile de investiţii din şcoli şi spitale evaluate de cei care administrează aceste organizaţii: ne mai trebuie 20 de săli de clasă, trei terenuri de sport, 20 de mingi de handbal şi 2 porţi sau 2 RMN-uri, 10 ambulatorii şi 3 CT-uri, directorii de şcoli şi spitale trebuie să facă slalom printre ghiduri şi programe să vadă unde se potriveşte ce au ei nevoie.
În mod normal în fiecare an şcoala sau spitalul ar trebui să facă un raport al necesarului. Că vor fi bani în anul următor sau nu, asta se va vedea. Dar să se ştie măcar: avem nevoie de 10 milioane de euro să facem acest spital să arate ca în Franţa.
Aceste sume să fie agregate şi să avem un raport: pentru a fi la standard, sistemul educaţional din România ar avea nevoie de 20 miliarde de euro,
