Actualitate

Franța a făcut anunţul pentru 2023: Va plafona cu 15% prețurile la gaz și energie electrică

Nu mai e o noutate că întreg continentul european traversează o perioadă complicată din punct de vedere al securității energetice. Ca atare, statelor europene li s-a impus să plafoneze prețurile la energie și electricitate, după ce livrările de gaze din Rusia au fost încetinite. Franța nu este o excepție. Autoritățile de la Paris au anunțat că vor plafona prețurile la gaz și electricitate în proporție de 15%.

Republica Franceză, la fel ca și alte state europene, a anunțat că va cheltui miliarde de euro pentru a amortiza impactul celei mai grave crize energetice cu care se confruntă întreg continentul după anii 1970. Potrivit france24.com, principala măsură în acest sens este o limită de tarif. Franţa intenționează să plafoneze majorarea preţurilor la gaze şi electricitate în 2023 cu 15%. În luna februarie, autoritățile din Franţa au adoptat o versiune precedentă a plafonului, conform căreia tariful reglementat la electricitate a crescut cu 4%, în timp ce preţul reglementat la gaze naturale a fost îngheţat la nivelul din luna octombrie 2021. Fără implementarea acestor măsuri, autorităţile franceze au estimat că preţurile la energie ar fi crescut cu 120%, informează Capital.

Conform celor mai recente date, noua schemă de plafonare va ajunge la 45 de miliarde de euro pentru susţinerea consumatorilor casnici şi firmelor. Premierul francez, Elisabeth Borne a afirmat că factura medie la gaze va creşte cu „25 de euro pe lună, în loc de 200 de euro pe lună fără plafon”. Iar în ceea ce privește facturile la electricitate, acestea ar urma să crească, în medie, cu „20 de euro pe lună, în loc de 180 de euro pe lună fără plafon”. În plus, autorităţile franceze vor acorda indemnizații unice pentru cele mai sărace 40% dintre gospodării. Un cec energetic excepţional urmează a fi distribuit până la sfârșitul anului către 12 milioane de gospodării. Valoarea acestuia urmând să fie de 200 de euro pentru 20% dintre cele mai sărace gospodării şi, respectiv, de 100 de euro pentru restul de 20%.

Ca urmare a războiului din Ucraina, livrările de gaze ruseşti spre Europa au fost reduse, ceea ce a generat temeri că la iarnă va exista o penurie în aprovizionare, după ce preţurile de pe piaţă au explodat. Situaţia din Franţa a fost afectată de producția redusă a centralelor de electricitate, ca urmare a lucrărilor de mentenanţă efectuate la jumătate din cele 56 de reactoare nucleare din Franţa. Grupul energetic de stat Electricité de France (EDF) a dat asigurări că reactoarele care au fost oprite, își vor relua activitatea în cursul iernii, după finalizarea lucrărilor de mentenanţă.

Citeşte şi Franţa, plan pentru reducerea consumului de electricitate. Lumini mai slabe în magazine, temperaturi scăzute în birouri şi şcoli

Măsuri concrete

Guvernul Franţei a anunţat un plan de măsuri pentru companii şi persoane fizice care să reducă consumul de energie cu 10% comparativ cu 2019. Astfel, în birouri temperatura maximă ar urma să fie de 19 grade Celsius, iar în afara programului de lucru să fie redusă chiar la 16 grade.

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button