Politica

Alegeri anticipate, dacă PNL refuză rotativa în mai 2023. Chirieac: PSD ar câştiga, dacă ar fi anul viitor. Altfel, vor avea un an jumătate de dus toate nenorocirile

Conform România TV, liderii PSD ar fi pus la punct un plan care ar putea să schimbe totul pe scena politică. 

Social-democraţii s-ar pregăti de alegeri anticipate, iar asta ar depinde şi de decizia pe care o va lua preşedintele Klaus Iohannis la momentul rotativei din Guvern. În luna mai, Nicolae Ciucă ar trebui să demisioneze de la şefia Guvernului, iar funcţia de prim-ministru să revină PSD. Marcel Ciolacu a afirmat că, dacă preşedintele Iohannis nu va desemna un premier PSD, atunci singura variantă este cea a alegerilor anticipate. În plus, se pare că liderii PSD susţin că partidul ar fi avantajat într-un astfel de scenariu, pentru că în sondaje social-democraţii sunt în creştere. 

Analistul politic Bogdan Chirieac a precizat că „acest scenariu este posibil, dar este foarte puţin probabil”. 

„Nu există niciun motiv pentru preşedintele Iohannis să nu îl numească pe Marcel Ciolacu în funcţia de prim-ministru, mai ales că şi între cei doi lideri, generalul Ciucă şi Marcel Ciolacu este o relaţie foarte bună, de colegialitate, în acest moment. În plus, nu cred că generalul Ciucă ar accepta aşa ceva. E militar, om de onoare. S-au înţeles că pe 27 mai are loc rotativa, atunci va avea loc rotativa. 

Probabil că, dacă ar avea loc alegeri anticipate anul viitor, PSD ar câştiga. Altfel, vor avea un an şi jumătate de dus toate nenorocirile”, a declarat Bogdan Chirieac.

Îl schimbă Klaus Iohannis pe Nicolae Ciucă?

Întrebat ce părere are despre ultimele mutări din Guvern, în contextul nominalizării Ligiei Deca pentru postul de ministru al Educaţiei, şi dacă acest lucru înseamnă că preşedintele Klaus Iohannis are de gând să îl schimbe pe Nicolae Ciucă, Chirieac a spus că „mă îndoiesc foarte tare că ar renunţa acum la premierul Ciucă”. 

„Se aşează, începe să îşi cunoască partidul. E drept că nu şi-l cunoaşte. Dar începe să îl cunoască. Va avea şi mai mult timp să îl cunoască atunci când va fi preşedinte al Senatului şi în campanie electorală. Mă îndoiesc că preşedintele Iohannis va renunţa la generalul Ciucă şi nici dumnealui nu va renunţa la funcţia de preşedinte al PNL”, a concluzionat Bogdan Chirieac. 

Două scenarii privind coaliția de guvernare. Ciolacu: În acest caz, vom avea anticipate. Am obosit să primesc notele de plată ale altora

Marcel Ciolacu a fost întrebat despre soarta coaliției de guvernare PSD-PNL-UDMR, în condițiile în care președintele Iohannis va refuza să numească, anul viitor, un premier social-democrat:

„În 2023, dacă președintele Klaus Iohannis va refuza să numească un premier din partea PSD, ce se va întâmpla?“, a întrebat Anca Murgoci.

„Vom avea anticipate! Nici vorbă de suspendare. E clar că nu se respectă Constituția, mergem la anticipate și românii vor decide“, a replicat Marcel Ciolacu.

Ulterior, Anca Murgoci l-a întrebat pe președintele PSD și despre viitorul coaliției de guvernare:

„Continuă coaliția și după 2024?“, a insistat Anca Murgoci.

„Dacă rămân aceiași jucători în Parlament,

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button