În NATO este simplu ca, pe baza tratatului de apărare care are principii clare și destul de exacte, să se ajungă relativ ușor la un consens. În chestiuni de apărare, problemele sunt simple și exacte, nu e nevoie de analize complicate ca să vezi, de exmplu, că Rusia a invadat Ucraina și pornind de la acest adevăr să-ți oferi ajutorul.
În UE lucrurile sunt complicate pentru că sunt amestecate, pentru că puterea centrală a uniunii intră în competiție cu puterea statelor care o compun. Fiecare stat ce a aderat la UE și-a declinat o parte din suveranitate uniunii. Unde începe și unde se termină partea de suveranitate a uniunii față de cea a unui stat membru? Nu este foarte clar, n-am știință să existe în relația UE-state membre granițe precise ca cei doi centri de putere să nu interfereze. Iar când interferează, progresiștii vor spune că trebuie să lăsăm decizia la UE, iar suverniștii că trebuie să decidem noi.
Justiția, de exemplu, este o struțo-cămilă, Avem pe de o parte constituții ale statelor membre și curți constituționale statale. Dar avem și CJUE pe care, toți am acceptat-o ca instanță supremă devreme ce cazurile naționale merg acolo spre judecată. Curtea de justiție europeană nu este o curte constituțională europeană, este doar un tribunal. Comisia de la Veneția are rolul unei supra-instanțe europene, dar deciziile ei nu au caracter obligatoriu, pe când cele ale CJUE, da. Am dat UE dreptul de a judeca, dar acasă judecăm fiecare după cum vrea, poate, știe sau este obligată de constituția statală curtea constituțională locală.
Avem aici un caz clasic de împărțire a puterii între state și UE cel puțin nefirească. Iar prevederea CJUE ca deciziile ei să fie deasupra celor ale curților constituționale are noimă din punctul european de vedere, n-are noimă din cel național. Decizia domnului Predoiu de a introduce în legile justiției prevalența legilor europene asupra legilor naționale vrea să soluționeze problema în sens european. În sens național era suficient ca legile europene să le înlocuiască bucată cu bucată pe cele naționale, acolo unde prevederile lor erau opuse. Tare complicat, nu-i așa?
Felul de organizare politic și social al statelor membre nu este același, avem monarhii, state prezidențiale, republici parlamentare, fiecare cu nuanțele sale specifice de împărțire a puterii. Iar Bruxelles devine pe zi ce trece un mamut mai birocratic și mai obtuz, iar cu asta mai puțin dispus să țină seama de specificitățile statelor membre. Pentru Bruxelles nivelarea politică ar fi de dorit, pentru fiece stat păstrarea identității sale este o chestiune vitală. În realitate niciuna dintre cele două dorințe nu are relevanță, una pentru că acei comisari europeni trebuie să țină cont că statele au intrat în uniune așa cum sunt ele, iar statele că forma lor de guvernare nu este singura legitimă, nu este imuabilă.
Apoi, același lucru se vede diferit de la Bruxelles și dintr-o capitală. Problema irigațiilor în România este un bun exemplu. Avem nevoie de irigații și de bani europeni pentru asta,
