Zbaterile ministrului Educației în scandalul său de plagiat, descoperit de Emilia Șercan, a căpătat tușe grotești tot mai groase cu fiecare declarație a dlui Cîmpeanu. Declarații contradictorii, ridicole, dar care, cel mai grav, rostite de un ministru al Educației validează exact ceea ce școala este menită să invalideze.
Cum a dat-o, cum a sucit-o, dl Cîmpeanu, profesor universitar, rector, dublu academician, ministru al Educației, tot în poziția unui impostor s-a pus. Spune despre conținutul pe care și-a pus semnătura deși era scris de altcineva, 13 din 15 capitole ale unui suport curs, că nu are ISBN (număr internațional standardizat), deci nu ar fi protejat de drepturi de autor. Dacă nu știe că nu e așa e la fel de grav pentru un ministru ca minciuna.
“ISBN-ul nu are legătură cu obligația citării”, a explicat pentru Edupedu.ro Michelle Bergadaà, președintele institutului internațional IRAFPA din Geneva, organizație care se ocupă cu cercetarea plagiatului și fraudei în mediul academic.
Nu era decât un suport de curs, spune dl Cîmpeanu. “Un material de curs este o ‘operă creativă deschisă’ și trebuie, prin urmare, aplicate mereu drepturile de autor”, spune Michelle Bergadaà.
Dar dacă era convins că e doar un suport de curs neimportant, dl Cîmpeanu și-a trecut un „nimic” în CV-ul academic? Să te validezi intelectual prin lucrări pe care tu însuți le consideri fără valoare se numește tot impostură.
Apoi, admițând evidența, că acel conținut nu îi aparține, dl Cîmpeanu susține că el i-ar fi fost cumva donat sau lăsat moștenire de un profesor nonagenar, Ioan Pleșa, și prezintă o scrisoare a acestuia plină de osanale grețoase la adresa carierei academice a actualului ministru.
Ce face dl ministru? Validează extrem de toxica practică a cumpărării de lucrări de toate felurile, inclusiv de licență și doctorat etc. E plin internetul de asemenea oferte. Elevi și studenți primesc mesajul că e în regulă să îți arogi munca altuia, cât timp ai o formă de cumpărare a acordului adevăratului autor. Să cumperi lucrarea de diplomă, de licență este, așadar, în deplină regulă.
Da, cesiunea drepturilor de autor sigur că e posibila legal. Dar ea nu schimbă autorul, ci dă dreptul la folosirea conținutului respectivului autor. Faptul că eu am cesionat drepturile de autor către un site nu înseamnă dacât că site-ul are dreptul să publice conținutul meu sub semnătură mea, nu să îl publice fără semnătură sau sub semnătura altcuiva. Am drepturi depline de autor pe editorialele mele, chiar dacă nu au ISBN.
Așadar, dl Pleșa îi putea dona doar banii rezultați din vânzarea suportului de curs. Dar ce a scris dl Pleșa rămâne etern al dlui Pleșa, cu sau fără ISBN.
Și ca să ducă absurdul la apogeu, dl Cîmpeanu a dat cel mai inept exemplu imaginabil, care aruncă în derizoriu total ideea de conținut academic: „dacă dumneavoastră vă cumpărați un automat de cafea, nu există drepturi de autor pentru instrucțiunile automatului de cafea”.
Mă întreb totuși dacă autorul instrucțiunilor de folosire a aparatului de cafea și le-a trecut în CV sau a avut mai mult bun simț decât ministrul Educației?
