Giorgia Meloni, favorită să devină prim-ministrul Italiei. Hartmann: Nu este trimisul mesianic călcând pe nori. Este italianca iubită, femeie, mamă, creştină
Fratelli d’Italia, partidul condus de Giorgia Meloni, a luat cele mai multe voturi la alegerile parlamentare din Italia, iar Meloni ar putea deveni prima femeie prim-ministru a ţării.
Căci puterea haitei este Lupul, iar puterea Lupului este haita!
Rudyard Kipling – Cartea Junglei
Eu sunt Giorgia
La 15 ani, o tânără rebelă, singură la o mamă părăsită de soț, muncind serile la unul din micile restaurante din cartierul Garbatella din Roma, se oprește hotărâtă în fața unei uși banale. Acel model de ușă produsă de Ikea, care deformau și mai mult caselor industriale contruite de administrația comunistă a locului. Giorgia Meloni bătea la ușa unei cunoscute asociații de tineri, care copia, nereușit și haotic, organizațiile motocicliștilor din Anglia acelor ani. Toți membrii se mândreau cu motopeduri. Unul nu văzuse cum arată o motocicletă adevărată. Organizația se numea Forța Tinereții și era formată numai din băieți.
Fata era blondă cu ochi albaștrii. Pentru mediul acela bărbătesc în formare, cu hormonii băieților patrulând printre mușchii pe care încercau să îi arate în cartierul muncitoresc unde locuia, Giorgia Meloni era grăsuță și vorbăreață. Ba chiar băgăcioasă. Profilorul care a pus întrebările după 20 de ani, unora dintre acei membrii adolescenți i-a rămas întipărită expresia lor: era o fata dârză. Ne rușina pe toți când ne era teamă. Și ne era teamă uneori nu numai de poliție, de părinți sau de comuniștii din jurul nostru, dar ne era teamă și de păsările din noapte.
La nici 18 ani va conduce organizația și va tripla numărul membrilor ei. Va parcurge toate etapele devenirii ei, de la adolescenta rebelă la conducătorul autoritar. Va iubii, va face liceul, va lupta, va învăța loialitatea și trădarea, toate petrecute pe străzile unui cartier comunist, infestat de corupție, violență și minciună. Va îndrăznii. Despre ea, toți cei care au cunoscut-o la acel moment au spus că verbul era a îndrazni. Ura lașitatea. Detesta sărutul mincinos și mediocritatea băieților. Era femeie în locul ei de femeie. Căuta soliditate, putere și brațul unui bărbat care să o mângâie. Dar și să lupte alături de ea. În acei ani, mii de kilometrii de paste și sute de kilograme de mozarella s-au mâncat seara de seara la asociație, după ce Giorgia gătea pentru toți ai ei. Nu uita niciodată vinul roșu, dar cum banii nu ajungeau niciodată pentru mai multe sticle, îl mai dubla cu apă. Niciodată nu se supărau pentru acest lucru. Avea măcar culoarea roșie și ajungea pentru fiecare.
Erau două imnuri italiene detestate de comuniștii din cartier. Cel regal al casei de Savoia, interzis la declararea republicii și cel revoluționar din 1847, al lui Mameli. Seara tarziu, la o țigară, cânta cu pasiune Fratelli d’Italia. Îl cânta pe cel revoluționar, acompaniată de chitara unuia dintre băieți. Comuniștii răspundeau cu Bella Ciao. La final poliția intervenea căci zgomotul era infernal. Vecinii nu mai puteau dormii.
Giorgia cânta tot timpul revoluția visată de ea și de băieții ei.
