”Rusia folosește alimentele ca armă, alături de energie”. Apelul președintelui Klaus Iohannis, în SUA: România face deja acest lucru
Președintele Klaus Iohannis a ținut un discurs la Summit-ul Global Food Security, organizat la New York.
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut marți, 20 septembrie 2022, la New York, o alocuțiune în cadrul Global Food Security Summit, găzduit de Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii în marja celei de-a 77-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, a anunțat Administrația Prezidențială.
Iată ce a declarat președintele:
”Doamnelor și domnilor președinți, prim miniștri, miniștri,
Excelențe,
Doamnelor și domnilor,
Apreciez inițiativa de care au dat dovadă Uniunea Europeană și Statele Unite, care au făcut eforturi consistente pentru a contracara numeroasele consecințe ale războiului brutal și ilegal al Rusiei împotriva Ucrainei.
Alături de energie, alimentele sunt folosite de Rusia ca armă, cu consecințe la scară globală, în special pentru partenerii noștri africani.
Securitatea alimentară trebuie să rămână prioritară pe agenda internațională, mai ales în sensul găsirii unor soluții concrete. România face deja acest lucru.
Practic, ca stat membru al NATO și UE cu cea mai lungă graniță cu Ucraina, România a fost în prima linie a răspunsului la criza multidimensională cauzată de agresiunea Rusiei.
Pe lângă sprijinirea a peste 2,3 milioane de refugiați ucraineni care ne-au trecut frontiera și acordarea de ajutoare umanitare semnificative, o componentă cheie a susținerii hotărâte și responsabile a României pentru Ucraina a fost facilitarea tranzitului cerealelor ucrainene. De la începutul invaziei, Portul românesc Constanța, de la Marea Neagră, și porturile noastre de la Dunăre au devenit principale porți de acces pentru exportul de cereale ucrainene în străinătate.
Peste 4 milioane de tone de cereale au tranzitat deja România, reprezentând 60% din cerealele exportate de Ucraina.
Pentru a face posibil acest lucru, România a accelerat tranzitul către diferite părți ale lumii.
În termeni ai acțiunii multilaterale, am facilitat rapid prezența Programului Alimentar al Națiunilor Unite în România și am oferit o contribuție voluntară la Fondul Națiunilor Unite de reacție rapidă în cazuri de urgență, răspunzând apelului Secretarului General Guterres, pentru a combate foametea.
Distinsă audiență,
La crizele suprapuse cu care ne confruntăm vom reuși să găsim soluții reale numai rămânând uniți și susținând inițiative precum Summitul de astăzi privind securitatea alimentară. De aceea reafirm angajamentul deplin al României pentru a-și îndeplini aceste responsabilități.
Vă mulțumesc!”.
Președintele Klaus Iohannis se află în Statele Unite ale Americii, pentru mai multe evenimente.
Agenda publică a președintelui arată că astăzi și mâine se află la New York. În această seară (în România), președintele a participat la Summitul Global Food Security, găzduit de Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană. La ora 22:45 a României, va avea o intervenție națională susținută în cadrul dezbaterilor generale ale celei de-a 77-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, ca la ora 23:55 să aibă loc o întrevedere cu președintele Grupului Băncii Mondiale, David Malpass (ora locală 16:55).