Externe

Putin anunţă mobilizarea parţială a armatei. Decretul a fost deja semnat, rezerviştii vor fi înrolați

O lume întreagă a aşteptat momentul în care Putin s-a adresat națiunii în dimineaţa de miercuri, 21 septembrie. Acesta a acuzat NATO de „şantaj nuclear”. Totodată a transmis că decretul pentru mobilizarea parţială a fost deja semnat, iar rezerviştii vor fi înrolați.

Putin a afirmat miercuri dimineaţa că administraţiile din Donbas şi Herson au cerut să se organizeze referendumuri. „Vom face tot ce putem pentru a asigura condiții sigure pentru organizarea referendumurilor”, a spus acesta Putin.

Putin a declarat în discursul său că Occidentul a făcut poporul ucrainean „carne de tun” încă din 2014, când a fost anexată Peninsula Crimeea.

Acesta a mai spus că va trimite efective noi în Ucraina, a cărei armată ar fi fost de fapt antrenată de NATO. Totodată a adăugat că a ordonat o „mobilizare parțială” a rezervelor rusești pentru îndeplinirea obiectivelor „operaţiunii militare speciale” în Ucraina.

Putin a declarat că un decret în acest sens a fost deja semnat. „Subliniez că este o mobilizare parțială. Doar cei care sunt în rezervă vor fi înrolați şi cei care servesc deja în armată şi au anumite profesii militare”, a declarat acesta în discursul său. 

Totodată Vladimir Putin acuză un şantaj nuclear din partea NATO şi avertizează lumea că Rusia dispunde de mijloace nucleare moderne pentru a-şi apăra „suveranitatea şi integritatea”.

Preşedintele Putin a vorbit despre poporul rus ca despre o victimă, în timp ce realitatea arată că Rusia este agresorul care pune integritatea şi suveranitatea altor state în pericol.

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button