Comentarii

După ce China și India i-au spus să plece din Ucraina, Putin a trimis un mesager în SUA

  • Președintele Turciei nu a asistat la funeraliile reginei Elisabeta a II-a, preferând să dea un interviu în New York.
  • Erdogan i-a anunțat pe americani că Putin vrea să încheie conflictul din Ucraina cât mai repede posibil.
  • Agenția de informații oficiale a Kremlinului preia declarația liderului de la Ankara și o distribuie în întreaga Rusie.
  • Putin a fost presat puternic de China și India să plece din Ucraina. 
  • Pacea a devenit singura soluție pentru președintele rus, o intensificare a războiului punându-i viața în pericol.

Săptămâna trecută, la forumul Organizației de Cooperare Shanghai, desfășurat în Uzbekistan, Vladimir Putin s-a întâlnit cu Xi Jinping, președintele Chinei, dar a discutat și cu Narendra Modi, prim-ministrul Indiei.

Direct sau indirect, ambii lideri care au relații bune cu Rusia i-au transmis lui Vladimir Putin să încheie războiul.

La summit a participat și Recep Erdogan, președintele Turciei, ca invitat al organizației.

În mod ciudat, președintele Turciei nu a asistat la ceremoniile legate de înmormântarea reginei Elisabeta a II-a, zburând spre SUA, unde a avut întâlniri cu “oficiali americani și cetățeni obișnuiți”, cum a anunțat presa din Turcia.

Oficial, călătoria liderului de la Ankara e una electorală, dar alegerile prezidențiale vor avea loc abia în iunie 2023.

Vizita în America a lui Erdogan are o mai mare legătură cu recent încheiatul summit din Uzbekistan decât cu viitoarea sa campanie pentru un nou mandat. Recep Erdogan e un mesager care a plecat la Washington să transmită ceva guvernului SUA.

Într-un lung interviu oferit PBS, postul public de radio al SUA, președintele Turciei a lăsat să se înțeleagă că mesajul cu care a venit în America e că Vladimir Putin caută o soluție să încheie războiul.

Moscova susține indirect declarația lui Erdogan

Confirmarea importanței mesajului a fost făcută și de TASS, agenția principală de presă a Kremlinului.

“Rusia vrea să încheie conflictul din Ucraina cât mai repede posibil”, a fost titlul sub care agenția anunță ce a spus Erdogan în SUA.

„În Uzbekistan, m-am întâlnit cu președintele rus Vladimir Putin și am avut discuții foarte ample”, a declarat Erdogan în interviul din SUA, citat de agenția TASS.

Recep Erdogan, președintele Turciei, în timpul interviului oferit PBS, postul public de radio din SUA – Foto: Hepta.ro

Potrivit președintelui turc, Putin i-a spus „că e dispus să pună capăt conflictului cât mai curând posibil”.

„Modul cum merg lucrurile în acest moment e destul de problematic”, a declarat Erdogan la PBS. 

„Cred că se va face un pas semnificativ înainte. Tot ceea ce vrem e să punem capăt acestui conflict și să fie pace”, a mai adăugat președintele Turciei.

Sunt trei lucruri care arată că ne aflăm, pentru prima dată de la începerea războiului, în situația în care Putin dă semne că vrea să găsească o soluție pentru a pleca din Ucraina:

  1. Recep Erdogan,

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button