Cine a lipsit de la înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a. Liderii de stat care nu au fost invitați
La funeraliile Reginei Elisabeta a II-a au fost invitați sute de șefi de stat și demnitari străini, fiind unul dintre cele mai de amploare evenimente din ultimii ani care au adus împreună politicieni din toate colțurile lumii.
Înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a, a avut loc luni, 19 septembrie, la ora locală 19:30, în capela St. George a Castelului Windsor.
Au fost invitați circa 500 de șefi de stat, dar și demnitari străini, fiind unul dintre cele mai de amploare evenimente politice care au loc în ultimele decenii.
De pe lista invitaților la funeraliile reginei au lipsit, însă, persoane importante din lumea politică la scară mondială care nu au avut privilegiul să fie chemate la înmormântare.
Astfel, pe lista persoanelor neinvitate la înmormântarea reginei s-au numărat reprezentanți ai statelor Afganistan, Siria, Venezuela, conform BBC, motivul fiind relațiile diplomatice necomplete care există între Marea Britanie și aceste țări, dar și demnitari ai statelor Nicaragua și Coreea de Nord.
Tot pe „lista neagră” au fost trecute și Rusia, Myanmar și Belarus. În ceea ce privește relațiile diplomatice dintre Marea Britanie și Rusia, acestea s-au degradat considerabil din momentul în care Vladimir Putin a decis să invadeze Ucraina.