IULIUS atrage cel mai mare credit acordat până acum în România, în real estate: peste 410 milioane de euro
Recent, compania IULIUS, singurul dezvoltator și operator de proiecte mixed-use de regenerare urbană din România, și partenerii Atterbury Europe au semnat o finanțare de 410 milioane de euro pentru rețeaua națională de shopping centers regionale Iulius Mall din Iași, Cluj-Napoca, Suceava și Timișoara. Creditul susține planurile investiționale ale dezvoltatorului pe termen lung, cu scopul consolidării statutului proiectelor sale ca lidere regionale pe segmentul retail și entertainment.
Creditul obținut de compania IULIUS, cu o valoare de 410 milioane de euro, este o refinanțare sindicalizată pe termen lung, acordată de către Erste Group Bank AG, Banca Comercială Română S.A., Raiffeisenlandesbank Niederösterreich-Wien AG, OTP Bank Nyrt. şi OTP Bank România S.A. Firma Wolf Theiss, una dintre cele mai mari companii de avocatură din Europa Centrală, de Est și de Sud-Est, a asigurat cadrul legal de desfășurare a tranzacției. „Este o tranzacție de referință pentru piața de real estate din România, prin volumul și caracteristicile sale care constituie o alternativă viabilă la piața de capital. Certifică, pe de o parte, încrederea pe care finanțatorii o acordă proiectelor companiei IULIUS, recunoscute drept poli sustenabili de atracție regională în materie de shopping, business și petrecere a timpului liber, și, pe de altă parte, loialitatea și încrederea noastră în instituțiile bancare ca parteneri de business, valori esențiale în organizația noastră. Noul împrumut are scopul de a implementa obiectivele corporate din strategia de dezvoltare a companiei”, a declarat Marius Perșenea, Chief Operating Officer IULIUS.
Din 2017, rețeaua de mall-uri regionale Iulius Mall din Iași, Suceava, Cluj-Napoca și Timișoara (parte integrată din ansamblul mixed-use Iulius Town Timișoara) este deținută în parteneriat 50 – 50 de companiile IULIUS și Atterbury Europe.
Cele patru shopping centers Iulius Mall reprezintă singura rețea națională de mall-uri certificată LEED din România, ca urmare a implementării unor strategii şi soluții practice şi măsurabile, orientate către obținerea unei performanțe sporite în: dezvoltarea sustenabilă a amplasamentului, economii la consumul de apă, eficiența energetică, alegerea materialelor şi calitatea mediului interior.
Investiții inițiale de peste un miliard de euro, până în prezent, în proiecte de regenerare urbană
Compania IULIUS este singurul dezvoltator și operator de proiecte mixed-use de regenerare urbană din România, cu o experiență de peste 20 de ani în real estate și cu o prezență în patru mari orașe din țară – Iași, Timișoara, Cluj-Napoca și Suceava.
Portofoliul companiei include proiecte real estate majore, cu o valoare a investițiilor inițiale ce depășește un miliard de euro, care au schimbat percepția asupra stilului de viață, au redefinit și revitalizat centrele urbane și s-au integrat în comunitate. În prezent, sunt operaționali aproximativ 310.000 mp de retail, în două proiecte mixed-use de regenerareurbană (Palas Iași și Iulius Town Timișoara), singurele de acest tip din țară, rețeaua națională de shopping mall-uri regionale Iulius Mall – din Iași, Cluj-Napoca și Suceava, precum și primul proiect Family Market, din Miroslava (zona metropolitană a Iașului), concept de retail de proximitate. Sunt spații vibrante, care definesc poli de atracție urbană, înregistrând anual peste 70 de milioane de vizite.