Sorin Pâslaru, ZF: Criza din 2008-2009 a fost rezolvată cu tiparniţa de bani. Problema este că nu există o tiparniţă şi pentru petrol, gaze şi energie electrică. După plafoanele de preţ la energie electrică şi gaze, este inevitabil să urmeze plafoanele de consum
Unele din cele mai bogate state din Occident, Austria, Finlanda sau Elveţia, pun în aceste zile la dispoziţia furnizorilor locali de energie electrică, firme de stat, garanţii de miliarde de euro pentru a continua să tranzacţioneze pe pieţele de electricitate.
Deja au fost şi pronunţate cuvintele „Lehman Brothers”, că tot suntem aproape de 15 septembrie, când se împlinesc 14 ani de la falimentul care era cât pe ce să scufunde financiar Occidentul.
Statele sunt puse acum în situaţia de a interveni direct să sprijine marii furnizori şi producători de energie cu miliarde de euro, fără să mai întrebe nimeni despre concurenţă, legislaţia ajutoarelor de stat şi alte mofturi.
Banii sunt necesari pentru ca firmele să poată să-şi asume achiziţii pe termen lung la noile preţuri din piaţă. Fără garanţii colaterale, nu pot să-şi semneze contracte de achiziţie pe piaţă. Piaţă? Care piaţă?
Problema este că bani sunt, dar de unde iei energie? De unde iei marfă? Legea cererii şi a ofertei spune că atunci când cresc preţurile de pe piaţă, ar trebui să apară alţi producători sau cei existenţi să producă mai mult.
Uite că nu se întâmplă asta şi iată de ce economia politică este de fapt mult mai mult politică decât economie. David Ricardo, Adam Smith, Friederich Hayek, Milton Friedman, auziţi? De ce nu avem mai mult gaz şi energie electrică dacă a crescut preţul lor de zece ori în doi ani?
Apropo, de ce or fi numai autori anglo-saxoni la bibliografia manualelor de economie politică? Oare oamenii de ştiinţă în economie s-au născut numai în acest spaţiu geografic? Parcă în cărţile de chimie, fizică, matematică bibliografiile sunt mai dispersate geografic.
Treaba este că, aşa cum se dovedeşte azi şi cum s-a dovedit la ultima criză financiară din 2009-2009, fără politică, fără state, nu ai nici bani şi nici energie.
Toţi au crezut după 1990 că statele vor dispărea din ecuaţia de business, dar în sectorul financiar statele au salvat lumea de la colaps financiar în 2008-2009, de la Viena până la New York, iar în energie nici nu poate fi vorba de vreo politică de securitate energetică fără stat.
Ce va fi în România? Dacă România nu a avut bani în 2008-2009 – de fapt BNR nu a avut rezerva valutară suficient de solidă raportată la obligaţiile externe private, acolo a fost problema – acum petrol, gaze şi electricitate are într-o măsură mult mai mare decât aproape toate ţările UE.
România îşi satisface din producţie internă de gaz 80% din necesarul de consum. Numai Norvegia are un grad mai ridicat de independenţă energetică.
Pentru Uniunea Europeană criza energetică este un test mai dur decât criza financiară din 2008-2009. Germania a fost atunci gardianul care punea la colţ „indisciplinaţii” financiar precum Italia şi Grecia. Incredibil, după 14 ani, Germania este cea care dă din colţ în colţ, pentru că îşi bazează prosperitatea pe importuri de energie.
