Externe

Putin, noi declarații revoltătoare despre războiul din Ucraina. Ironii și către Occident

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat miercuri că Moscova va continua acţiunile militare în Ucraina până la atingerea obiectivelor sale şi a ironizat încercările Occidentului de a izola Rusia prin sancţiuni.

„Nu noi am început acţiunea militară, noi încercăm să punem capăt acesteia”, a spus Putin, reafirmându-şi argumentul că a trimis trupe în Ucraina pentru a proteja regiunile separatiste din Ucraina susţinute de Moscova, care au luptat împotriva forţelor ucrainene în conflictul izbucnit în 2014 după anexarea Crimeei de către Rusia, potrivit The Associated Press.

„Toate acţiunile noastre au avut ca scop să ajutăm oamenii care trăiesc în Donbas, este datoria noastră şi o vom îndeplini până la sfârşit”, a spus el.

Putin a susţinut că Rusia şi-a consolidat suveranitatea în faţa sancţiunilor occidentale

„Rusia a rezistat agresiunii economice, financiare şi tehnologice a Occidentului”, a spus Putin. „Sunt sigur că nu am pierdut nimic şi nu vom pierde nimic. Cel mai important câştig este întărirea suveranităţii noastre, este un rezultat inevitabil a ceea ce se întâmplă”. Liderul rus a recunoscut că economia naţională se va contracta cu 2% în acest an, dar a precizat că situaţia economică şi financiară din Rusia s-a stabilizat, inflaţia preţurilor de consum a încetinit, iar şomajul a rămas scăzut.

„A existat o anumită polarizare în lume şi în interiorul ţării, dar eu o consider un lucru pozitiv”, a adăugat el. „Tot ceea ce este inutil, dăunător, tot ceea ce ne-a împiedicat să mergem înainte va fi respins şi vom câştiga tempo de dezvoltare, deoarece dezvoltarea se poate baza doar pe suveranitate”.

Putin a subliniat că Rusia va continua să îşi protejeze suveranitatea în faţa a ceea ce el a descris ca fiind o încercare a SUA şi a aliaţilor săi de a-şi păstra dominaţia globală, afirmând că „lumea nu trebuie să fie fondată pe dicatul unei ţări care s-a considerat reprezentantul atotputernicului sau chiar mai presus de el şi care şi-a bazat politicile pe exclusivitatea sa percepută”.

Plafonarea preţurilor pentru petrol şi gaze ruseşti, o idee „stupidă”

El şi-a bătut joc de încercările occidentale de a plafona preţurile pentru petrolul şi gazele ruseşti, calificând ideea drept „stupidă” şi spunând că Rusia va avea destui clienţi în Asia. „Cererea este atât de mare pe pieţele globale încât nu vom avea nicio problemă în a-l vinde”, a spus el. „O încercare de a plafona preţurile prin mijloace administrative este un delir, este un nonsens pur şi simplu”, a spus Putin, adăugând că „va duce doar la o creştere a preţurilor”.

„Dacă vor încerca să pună în aplicare această decizie stupidă, nu va implica nimic bun pentru cei care o vor lua”, a avertizat el. „Vor lua ei decizii politice în contradicţie cu contractele? În acest caz, vom opri pur şi simplu livrările dacă acest lucru contravine intereselor noastre economice.

Nu vom furniza nici gaz, nici petrol, nici motorină, nici cărbune”. Putin a precizat că „cei care încearcă să ne impună ceva nu sunt astăzi în poziţia de a ne dicta voinţa lor”,

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button