Politica

Statuia lui Horthy, în Parlamentul de la Budapesta. Corlățean cere ”conducerii Republicii Ungaria” să se disocieze de simbolistica fascistă

Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului României, a condamnat public revizionismul și declarațiile șovine ale unui partid din Parlamentul Ungariei. Vicepreședintele Parlamentului de la Budapesta și-a amplasat în birou o statuie a amiralului Horthy. Corlățean protestează împotriva revizionismului promovat de autoritățile de la Budapesta.

 În baza discuțiilor avute cu membrii Comisiei pentru politică externă a Senatului în ședința din data de 7 septembrie 2022, sunt abilitat să fac următoarea Declarație, a anunțat Titus Corlățean, președintele Comisiei:

Am luat cunoștință cu profundă îngrijorare de gestul politic al amplasării unei statui reprezentându-l pe Miklós Horthy, amiral și regent al Ungariei în perioada interbelică și respectiv în cel de-al Doilea Război Mondial, în incinta biroului unui Vicepreședinte al  Parlamentului Ungariei, membru al Partidului parlamentar MI HAZÁNK.

Arbitrajul lui Hitler și Mussolini, considerat decizie legitimă de un partid din Parlamentul Ungariei

 
Totodată, am luat notă cu aceeași profundă preocupare de declarațiile publice ale Președintelui  partidului ungar menționat, care promovează obiectivul politic al reîntoarcerii la o perioadă similară cu cea a lui Horthy și respectiv la situația și „deciziile legitime” generate de „arbitrajele de la Viena”, precum și de proiectul de hotărâre a Parlamentului Ungar pentru a marca „Ziua Reîntregirii”, zi „aniversară” a „celui de-al doilea arbitraj de la Viena”, arbitraj impus României, după cum se cunoaște, de Germania nazistă și Italia fascistă, cunoscut în țara noastră drept „Dictatul de la Viena”.

Decidenți din Ungaria promovează simboluri cu caracter fascist

Față de cele de mai sus, îmi exprim în termeni cât se poate de clari și fermi condamnarea acțiunilor politice ale unor decidenți politici din Ungaria de reabilitare și promovare a unor simbolistici de natură revizionistă șovină și cu caracter fascist.
Astfel de simbolistici fac referire la acțiuni și traume profunde peste care nici în ziua de azi românii și evreii din Transilvania de Nord-Vest, de exemplu, nu au putut să treacă și care au fost condamnate de comunitatea internațională democratică și de istorie.

Iată de ce solicit conducerii politice a Republicii Ungaria, țară membră a Uniunii Europene, Consiliului Europei și NATO, cu care România are încheiat un valoros Parteneriat Strategic pentru Europa secolului XXI, să acționeze pentru stoparea unor astfel de acțiuni politice, care riscă să reînvie demonii trecutului, inclusiv pentru înlăturarea statuii din Parlamentul Ungariei a celui ce a condus un regim autoritar, care a persecutat dureros români și evrei.

Vizita oficială în România a Președintelui Republicii Ungaria, Katalin Evá Novák, pe care o salut, poate fi o oportunitate politică de acțiune comună în direcția cea bună, cea a valorilor democratice profunde de tip european.
Totodată, solicit Președinției României, Guvernului și Ministerului Afacerilor Externe să își afirme public pozițiile pe temele menționate și să acționeze pe linia promovării intereselor legitime și democratice ale Statului Român”. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button